page contents
Home / Actualitate / Accident mortal într-o pădure din Apuseni. Un tânăr a fost ucis de un copac în cădere
Accident mortal într-o pădure din Apuseni. Un tânăr a fost ucis de un copac în cădere

Accident mortal într-o pădure din Apuseni. Un tânăr a fost ucis de un copac în cădere

Un bărbat de 31 de ani din Lupșa, care se afla la tăiat lemne în pădurea din zona Valea Lupșii a decedat astăzi după ce a fost prins sub un copac.

 

 

Tânărul nu a avut nicio șansă să supraviețuiască impactului, fiind practic strivit de arbore.

La locul accidentului s-au deplasat polițiști și mai mulți localnici. Urmează, ca în urma cercetărilor să se stabiliească exact cum s-a petrecut dramaticul eveniment.

Se pare că, nenorocirea s-ar fi produs în momentul în care unul dintre ceilalți tăietori de lemne cu care victima se afla în pădure, respectiv tatăl și unchiul acestuia, a terminat de tăiat copacul ucigaș, de care tânărul nu a mai  reușit să se ferească la timp.

UPDATE IPJ Alba: Azi-dimineață, în jurul orei 09,10, Poliţia Oraşului Baia de Arieş a fost sesizată cu privire la faptul că P.A., de 31 de ani, din comuna Lupşa, în timp ce desfăşura activităţi de exploatare forestieră într-o pădure de pe raza comunei, a suferit un accident, în urma căruia a decedat.

Din primele cercetări efectuate la locul faptei a rezultat că în dimineaţa acestei zile, P.A., împreună cu tatăl său în vârstă de 60 de ani, din comuna Lupşa şi cu unchiul său, în vârstă de 45 de ani, din aceeaşi comună, s-au deplasat în locul numit Pârâul Ciorii de  pe raza localităţii Valea Lupşii, pentru a exploata în regim silvic arbori de fag pe care urmau să-i folosească pentru uzul gospodăresc.

În timpul ce lucrau, bărbatul de 31 de ani a fost prins de un buştean cu diametrul de 45 de centimetri şi o lungime de 8 metri, suferind leziuni care i-au provocat, pe loc, decesul.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.

Sursa:ZiarulUnirea.ro

Un bărbat de 31 de ani din Lupșa, care se afla la tăiat lemne în pădurea din zona Valea Lupșii a decedat astăzi după ce a fost prins sub un copac.     Tânărul nu a avut nicio șansă să supraviețuiască impactului, fiind practic strivit de arbore. La locul accidentului s-au deplasat polițiști și mai …

Review Overview

Summary : Un bărbat de 31 de ani din Lupșa, care se afla la tăiat lemne în pădurea din zona Valea Lupșii a decedat astăzi după ce a fost prins sub un copac.

User Rating: Be the first one !
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Scroll To Top