cheile turzii race

Mountain bike, cross contry, escaladă și rafting pe Arieș, la Cheile Turzii Race

Cheile Turzii Race are ca şi scop promovarea uneia dintre cele mai frumoase rezervaţii naturale din ţară. Adrenalina va fi însă la cote maxime, în competiţii de escaladă, alergare montană sau mountain bike.

 

Evenimentul îmbină mai multe probe competiţionale cu activităţi recreative şi de agrement. Programul competiţional cuprinde patru probe: escaladă, alergare montană, mountainbike, cross contry şi probă combinată. Programul de agrement va include însă activităţi pentru publicul larg, printre care parapantă, tir cu arcul sau rafting pe Arieş.

Cheile Turzii Race

„Competiţia va fi oganizată pe discipline. Cred că este una dintre cele mai frumoase locaţii din Transilvania, un loc de referinţă în România şi până acum nu au mai existat astfel de competiţii. Până la urmă e şi un fenomen pe care noi vrem să îl promovăm. Sunt nişte locuri unice, de legendă, nişte locuri în care s-a făcut istoria”, a declarat organizatorul competiţiei, Vlad Căpuşan.

“Ne-a mirat şi pe noi pentru că este un lucru bun. Până acum nu a mai fost un eveniment de o asemenea anvergură, care să promoveze Cheile Turzii. Noi ne dorim în principal să se aibă în vedere biodiversitatea de acolo”, a afirmat consilierul compartimentului de mediu din cadrul Consiliului Judeţean Cluj, Bogdan Păcurar.

Măsurile de siguranţă sunt sporite la această competiţie.

„Salvamonţii „Salvaspeo” vor fi acolo pentru a preveni orice incident. De asemenea vor fi prezenţi şi echipaje de la Ambulanţă cât şi de la SMURD”, a declarat şeful Salvamont – Salvaspeo Cluj, Gigi Frăţilă.

Cheile Turzii Race

Cheile Turzii Race va avea loc în perioada 27-29 iunie. Taxa de participare variază între 60 şi 200 de lei, însă toţi concurenţii vor primi un kit de participare. Până în acest moment s-au înscris circa 60 de competitori, iar doi dintre aceştia vin din Italia sau Japonia.

Cheile Turzii Race”, un eveniment organizat de Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj în colaborare cu Cluburile Sportive „Extrem Explorer” şi „Clujul Pedalează”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *