voctor ponta respinge rmgc

Victor Ponta: RESPINGEM proiectul Roşia Montană, ÎNCHIDEM DISCUŢIA

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că soluţia pentru proiectul Roşia Montană este respingerea în regim de urgenţă a acestuia la Senat, apoi şi la Cameră, adăugând: „Şi cu asta, basta!”. Ponta a spus că, având în vedere poziţiile exprimate de grupurile politice, soluţia în cazul acestui proiect este de a fi respins urgent la Senat, iar apoi şi la Camera Deputaţilor.

Victor Ponta s-a declarat surprins de anunţul lui Crin Antonescu pe tema proiectului Roşia Montană, însă a declarat că „nu se poate supăra” pe liberal pentru că s-a pronunţat împotriva proiectului.

În plus, Ponta a susţinut că nu mai este utilă o dezbatere în Parlament pe această temă. „Trebuie doar dat votul pe proiect (n.r. în Parlament) pentru a se închide discuţia. Ce rost mai are să facem comisie dacă liderii politici s-au pronunţat înainte de dezbatere. Trebuie ca Senatul, unde e proiectul, să îl respingă în procedură de urgenţă, apoi la Cameră se va întâmpla la fel”, a precizat Ponta.

Întrebat dacă Guvernul riscă procese din partea firmei RMGC în aceste condiţii, premierul a explicat: „Vom avea procese oricum, dar nu vreau ca eu sau alţi miniştri să fim acuzaţi de subminarea economiei naţionale”.

Antonescu: Proiectul nu poate fi susţinut

„Am un punct de vedere ferm şi definitiv conturat. Cred că proiectul exploatării la Roşia Montană nu poate fi susţinut. Proiectul ar trebui fie să fie retras, ceea ce nu e cazul, fie cred că trebuie respins. Am ajuns la această concluzie nu din motive tehnice, ci pentru că există consecinţe şi realităţi majore care, în acest moment, împiedică aprobarea acestui proiect. Vorbim despre un proiect de anvergură naţională pentru că e vorba de unele din resursele naturale cele mai importante ale acestei naţiuni. De aceea dezbaterea publică are atâta aploare, şi nu invers”, a spus Crin Antonescu.

În opinia liberalului, proiectul nu are suficinetă susţinere publică şi naşte o scindare în societatea românească.

Guşă: Declaraţia lui Antonescu marchează o CRIZĂ FĂRĂ PRECEDENT în interiorul USL

„Când vorbim despre un proiect care implică resurse naturale importante ale unei naţiuni e foarte important să avem o susţinere publică. Acest lucru este mai important decât datele tehnice ale proiectului respectiv. Astăzi constatăm, în primul rând, că proiectul produce o semnificativă scindare în societatea românească. Constatăm că un număr semnificativ de cetăţeni nu au încredere în faptul că un asemenea proiect va utiliza resursele acestei naţiuni în beneficiul acestei naţiuni. E un sentiment public de amploare care nu poate fi ignorat, care e mai important decât o dată tehnică sau alta”, a spus Antonescu.

Totodată, liberalul semnalează suspiciuni în rândul opiniei publice că decidenţi politici nu ar acţiona conform cu interesele publice naţionale legitime.

Şedinţa Parlamentului pe tema Roşia Montană, ANULATĂ

„Există o uriaşă cantitate de suspiciune nu doar în mediul politic, în cercurile de presă, pur şi simplu în opinia publică românească, suspiciunea că decidenţi politici în această chestiune nu ar acţiona conform cu interesele publice naţionale legitime”, continuă Antonescu.

Un alt motiv pentru care proiectul ar trebui să fie stopat, spune Antonescu, ţine de anumite „fragilităţi ale proiectului”.

„E un proiect iniţiat de Guvern, dar premierul spune că va vota împotriva lui, în calitate de parlamentar. E un proiect care are un raport de aviz cu numeroase şi extrem de importante obiecţii la însuşi conţinutul proiectului din partea Ministerului Justiţiei. E un proiect care, în ceea ce priveşte avizul de mediu, ne prilejuieşte situaţia inedită în care, din partea iniţiatorului, ministrul de Resort ne spune că va da sau nu avizul în funcţie de rezultatul votului în Parlament. Un asemenea proiect cel puţin de către iniţiator trebuie susţinut, dacă iniţiatorul se hotărăşte să-l susţină, cu maximă determinare, cu argumente publice, politice şi tehnice fără fisură”, spune Antonescu.

„Poziţia mea e aceea că acest proiect, în acest moment, trebuie respins”, încheie liderul PNL.

Liderul PNL a ţinut să precizeze că face aceste afirmaţii în nume propriu.

Sursa:Realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *