ActualitateEvenimentPolitic

10.000 de protestatari la Bucureşti: “Uniţi, salvăm ROŞIA MONTANĂ!”. S-a cerut demisia lui Ponta

demisie ponta-proteste rmgc

Mii de români din întreaga ţară au protestat faţă de proiectul minier de la Roşia Montană. Sub sloganul “UNIŢI SALVĂM ROŞIA MONTANĂ”, românii au ieşit în stradă la Bucureşti, Cluj, Braşov, Timişoara, Iaşi, Baia-Mare, dar şi în alte oraşe din România şi din străinătate. În Capitală au ieşit cel puţin 8.000 de persoane, potrivit jandarmilor citaţi de Realitatea TV. Organizatorii ridică numărul undeva între 10.000 şi 15.000. Numărul participanţilor s-a modificat constant, în condiţiile în care unii s-au alăturat pe parcurs marşului prin oraş, iar alţii au plecat înainte de a ajunge la punctul final – Piaţa Universităţii. Nivelul maxim de participare a fost atins în zona Ştefan cel Mare-Obor-Moşilor. (Bucuresti)

 

UPDATE 01.50: Traficul în Piaţa Universităţii a fost redeschis complet. Numărul protestatarilor s-a redus la puţin peste 100.

UPDATE 23.20: În jur de 10.000 de oameni sunt în Piaţa Universităţii, unde scandează împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, dar şi a guvernului Ponta. Protestatarii strigă şi împotriva cenzurii din presă: “Presa română, plină de minciună!”, relatează Realitatea TV.

Traficul este blocat atât în rondul de la Universitate, cât şi pe bulevardul Nicolae Bălcescu. Manifestanţii scandează “Uniţi, salvăm Roşia Montană!” şi afişează bannere şi pancarte cu mesaje printre care “Sănătate – da, cianură – nu”, “Anulaţi legea distrugerii Roşiei Montane ACUM!” şi “Implicarea resuscitează ţara”.
Unii protestatari fac zgomot lovind peturi umplute cu pietricele, iar alţii bat în tobe, notează şi Mediafax.

UPDATE 22.30: Bulevardul Carol a fost complet blocat de manifestanţii care au trecut spre Piaţa Universităţii. În acest moment, protestatarii au ocupat carosabilul în Piaţa Universităţii, în ciuda încercărilor jandarmilor de a-i opri.

Organizatorii estimează că numărul protestatarilor ar fi între 10.000 şi 15.000, în timp ce jandarmii apreciază că numărul ar fi de 8.000.

Se strigă “Demisia, demisia!”, solicitarea fiind adresată premierului Victor Ponta.

Potrivit Realitatea TV, în jur de 600 de jandarmi şi 600 de poliţişti au fost detaşaţi azi la protest.

UPDATE: 22.20: Manifestanţii sunt pe Calea Moşilor şi se îndreaptă spre Piaţa Universităţii.

UPDATE 21.45: Protestatarii, cel puţin 8.000 de oameni potrivit Jandarmeriei, sunt pe Bulevardul Ştefan cel Mare.

UPDATE 21.00: Peste 6.000 de persoane se află acum pe bulevardul Iancu de Hunedoara şi se îndreaptă spre Bulevardul Ştefan Cel Mare-Obor. În prealabil, manifestanţii au trecut prin Piaţa Victoriei, unde jandarmii s-au aşezat în dispozitiv, în faţa Guvernului.

UPDATE 20.30: Protest de amploare la Cluj. Cel puţin 6.000 de persoane în stradă. La manifestaţie participă localnici din Roşia Montană, dar şi soţia primarului Emil Boc. Citeşte mai multe AICI.

UPDATE 20.30: Peste 700 de persoane care participă în Iaşi, la protestul faţă de proiectul de la Roşia Montană, au blocat traficul rutier în zona Copou, manifestanţii aşezându-se pe carosabil şi scandând “Nu cedăm, nu capitulăm” şi “Nu corporaţia face legislaţia”.

UPDATE 19.25: Cel puţin 4.000 de persoane, care protestează duminică seară, în Capitală, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, au plecat în marş pe bulevardul Nicolae Bălcescu, spre Piaţa Romană, de unde, după un traseu pe mai multe artere, ar urma să revină la Universitate.

proteste rosia montana bucurestiCirculaţia rutieră pe bulevardul ocupat de manifestanţi este blocată pe ambele sensuri.
UPDATE ORA 19.20: Peste 6.000 de persoane care participă la Cluj-Napoca, la protestul faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, au plecat în marş din Piaţa Unirii spre sediul Prefecturii, blocând traficul în centrul oraşului
UPDATE ORA 19.00: Aproximativ 1.000 de persoane, care protestează duminică seară, în Capitală, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, au blocat bulevardul Nicolae Bălcescu, de unde, potrivit anunţului de mobilizare pentru eveniment, ar urma să plece în marş pe mai multe artere din centru.

Zona ocupată de manifestanţi este înconjurată de dispozitive de jandarmi.

Mii de oameni sunt aşteptaţi în stradă, azi, la protestele faţă de proiectul minier de la Roşia Montană. La Bucureşti, protestatarii sunt aşteptaţi la ora 17.00 în Piaţa Universităţii. Marşul principal din Capitală începe la ora 19.00. Mai multe detalii, inclusiv hărţile, pe pagina de Facebook a evenimentului din Bucureşti.

mars contra rosia montanaVEZI AICI HARTA evenimentelor din întreaga lume. Un protest are loc şi la Bârlad, unde oamenii sunt chemaţi să manifesteze faţă de folosirea cianurii, dar şi a metodei fracturării hidraulice. Bârladul este deja un veteran al manifestaţiilor împotriva extragerii gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice.

Un mesaj postat pe pagina de facebook a evenimentuluigeneral, din toate oraşele, detaliază motivele protestelor din ultimele zile:

“Împreună în ultimele zile am arătat că NU suntem de acord cu ceea ce se întâmplă. Scopurile noastre:
– să îi facem pe parlamentari să ne vadă și să voteze cu NU legea distrugerii Roșiei Montane.
– anularea contractului dintre Guvern si RMGC;
– interzicerea mineritului pe baza de cianuri in Roșia Montană.
– includerea Rosiei Montane in patrimoniul Unesco.

Zeci de mii de oameni din toată ţara şi din lume au ieșit pe străzi şi au strigat sincron: VREM ANULAREA LEGII! Cu toate acestea, deşi probabil speriaţi de proteste, politicienii nu dau semne că vor reacționa. Dau vina unii pe alţii, dar coabitează fără probleme atunci când vine vorba de cedarea pe nimic a resurselor, de otrăvirea solului şi a apelor, de exproprierea oamenilor şi de trecerea cu vederea a nemulțumirilor noastre. Sub pretextul „dezbaterii publice”, principalele televiziuni româneşti nu prezintă într-o manieră echitabilă situația. Sunt prezentate beneficiile şi lipsa de riscuri ale proiectului minier şi diminuate adevăratele proporţii ale protestelor din ţară. Vom ieși în continuare, zi de zi, până când vom schimba această situaţie şi vom anula legea distrugerii Roşiei Montane.

1 septembrie a fost doar punct de plecare, momentul în care a început totul. O săptămână mai târziu, ne întâlnim cu toții iar în Piața Universității: tineri, familii, copii, bâtrâni. Cu Roşia Montană în gând, să dăm un exemplu de conduit civică și să ne exprimăm deschis nemulțumirile. Nu renunțăm. Nu plecăm. Nu suntem violenți. O să rămânem aici până când se va auzi peste tot că suntem nemulțumiți, indignați și scârbiți de proiectul de lege pentru Roșia Montană. Încurajați și alți bucureșteni să se ridice de pe canapele și să vină în Piață. În povestea aceasta avem cu toții un rol de jucat – ne privește pe noi, ne privește fix în ochi. Uniți Salvăm Roşia Montană!

Dacă televiziunile nu informează, o vom face noi, cetățenii. Din gură-n gură și din stradă-n stradă ajungem în centru”.

Şapte zile de proteste

Peste 1.000 de participanţi la protestul faţă de proiectul minier de la Roşia Montană au ajuns, sâmbătă seară, la sediul TVR din Capitală, unde au blocat un sens de circulaţie pe Calea Dorobanţilor, respectiv cel spre Piaţa Romană.

Manifestanţii, mulţi dintre ei veniţi cu bicicletele, au scandat mesaje de protest, au fluierat, agitat pancarte şi lovit de asfalt pet-uri umplute cu pietricele.

Ei s-au adunat sâmbătă seară, pentru a şaptea zi la rând, în Capitală, la Universitate, de unde au pornit în marş spre Piaţa Victoriei, în jurul orei 19.30, iar de acolo, spre sediul televiziunii publice.

Protestatarii au scandat, printre altele, “Uniţi, salvăm Roşia Montană”, “Refuz, rezist, nu vrem gaze de şist”, “Noi suntem poporul, jos cu vânzătorul”, “Solidaritate” şi “Fără violenţă”.

Printre mesajele afişate la protest s-au numărat “Cu gaze şi cianură ne daţi o mare lovitură”, “Cianura şi cu şistul, ‘cadouri’ de la prim-ministru”, “Măi, măi, dragă Rovana/ Ia mâna de pe Roşia Montană”, “Băsescu, Iuda românilor”, “Anulaţi Legea distrugerii Roşiei Montane acum”, “Nu corporaţia face legislaţia”, “Roşia Montană în UNESCO” şi “Vizitaţi Roşia Montană”.

Jandarmii şi polişiştii rutieri s-au aflat permanent pe traseul manifestanţilor, pentru desfăşurarea protestului şi a traficului în siguranţă.

La protestele de până acum, manifestanţii au blocat timp de mai multe ore în timpul nopţii, bulevardul Regina Elisabeta, Calea Victoriei, dar şi un sens al Bulevardului Nicolae Bălcescu. De asemenea, ei au manifestat în Piaţa Constituţiei şi în Piaţa Victoriei.

Protestele de la Bucureşti, alături de manifestări similare desfăşurate în alte oraşe din ţară, au început, duminica trecută, după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul urmând să fie transmis Parlamentului spre adoptare.

Exploatarea minieră ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unui draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.

Compania Roşia Montană Gold Corporation deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, a fost inclusă în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de Guvern şi prezentată ca proiect de “exploatare cu noi standarde de mediu” de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul.

Compania Gabriel Resources deţine în prezent 80,69% din proiectul Roşia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

You may also like