Eveniment

Ce a pățit un bărbat de 37 de ani, din Zlatna,care și-ar fi agresat soția, pe terasa unui local public

Published

on

La data de 22 mai 2022, în urma unui apel prin 112, polițiștii din Zlatna au intervenit la un local public din oraș, de unde a fost semnalat faptul că o femeie a fost agresată.

Din primele cercetări a rezultat că un bărbat de 37 de ani, din Zlatna, și-ar fi agresat soția, de care este despărțit în fapt, pe terasa unui local public din Zlatna, provocându-i leziuni la nivelul capului și al membrelor. Femeia a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri, fără a rămâne internată.

Polițiștii au aplicat formularul de evaluare al riscului, iar în urma interpretării răspunsurilor date de femeie, au emis un ordin provizoriu de protecție.

Față de bărbat, a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie și a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 23 mai, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Trending

Exit mobile version