
Pilotul Adrian Iovan a murit în accident.Echipa de la Transsylvania Off Road Club a ajuns prima la locul accidentului
Echipa formată din Lucian Neag şi Marius Pop, cunoscuţi în lumea pasionaţilor de Off Road drept Luci şi Mao, a ajuns prima la locului prăbuşirii avionului pilotat de Adrian Iovan. Cei doi le-au acordat victimelor primul ajutor şi au transportat răniţii către ambulanţe.
Primii care au ajuns la locul accidentului aviatic au fost Lucian Neag şi Marius Pop, cunoscuţi în lumea pasionaţilor de offroad drept Luci şi Mao, membri ai Transsylvania Off Road Club. Aceştia le-au acordat primul ajutor victimelor şi au transportat o parte dintre răniţi către ambulanţe. La operaţiunea de salvare au participat şi Gelu Suciu, Paul Ciobanu, Dan Blaga, Vali Capotă, Sorin Pîrvulescu, Răzvan Sonea, Vlad Vana, Dan Chiraly, membri ai Transsylvania Off Road Club. Aceştia au plecat cu şase maşini.
Reprezentanţii Transsylania Off Road Club se aflau în zonă, dar au primit, iniţial, coordonate greşite şi au ajuns cu întârziere la victime.
„Am văzut ştirea la tv, în baza potocolului pe care îl avem, statutat cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţe, am luat legătura cu ISU Cluj pentru planul stabilit cu cei de la IGS, am luat legătura cu ISU Cluj şi patru maşini de la clubul off road din Cluj a luat membri ai ISU cluj şi au pornit la căuitarea evchipajului. În urma informaţiilor care au venit prin canalele de comunicare ale ISU, s-a reuşit identificarea zonei în care s-a produs accidentul şi colegii cu maşinile de teren au reuşit să ajungă la locul accidentului şi să ajute la evacuara răniţilor.
Toţi răniţii au fost coborâţi, pilotul a fost descarcerat, a coborât. Au fost scoşi trei persoane rănite plus un decedat, iar restul sunt răniţi. Primele trei persoane au fost coborâte şi se întorceau să îi ia şi pe ceilalţi”, a declarat, pentru ZIUAnews, Silviu Bulugioiu, preşedintele Federaţiei de Off Road din România.
Accidentul s-a produs la 1.300 m altitudine, la graniţa judeţelor Cluj, Mureş şi Alba. Medicul Valentin Calu, de la Spitalul Elias, şi-a sunat colegii şi le-a spus ce s-a întâmplat, cerându-le să îi ajute să fie localizaţi. Victimele au suferit multiple fracturi şi sunt imobilizate.
La bordul avionului care a aterizat forţat în munţii Apuseni se aflau dr. Radu Zamfir, medic la Spitalul Fundeni, dr. Sorin Ianceu, din Bihor, şi dr. Valentin Calu, de la Spitalul Elias, un student, o asistentă şi doi piloţi. Victimele şi-au acordat îngrijiri medicale între ele, până la sosirea salvatorilor.
Avionul era pilotat de Adrian Iovan, care a murit în accident, iar medicii mergeau la Oradea, pentru a preleva organe necesare unui transplant de urgenţă. Din primele informaţii, se pare că ceaţa a fost cauza accidentului. Cazul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba.
Sursa:www.ziuanews.ro
Actualitate
Doi bărbați de 34 și 36 de ani, din comuna Roșia Montană,persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de furt

La data de 13 septembrie 2022, polițiștii din Roșia Montană au identificat doi bărbați de 34 și 36 de ani, din comuna Roșia Montană, ca persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de furt.
În sarcina acestora s-a reținut faptul că, în după amiaza zilei de 11 septembrie 2022, în timp ce se aflau pe raza comunei Roșia Montană, ar fi profitat de neatenția unei tinere din Cluj Napoca și i-ar fi sustras rucsacul în care în care se aflau documente, bani și telefonul mobil.
Actualitate
Polițiștii din Baia de Arieș au depistat un bărbat, de 41 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Piața Băii din oraș, fiind sub influența băuturilor alcoolice

A fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei
La data de 27 iunie 2022, polițiștii din Baia de Arieș au depistat un bărbat, de 41 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Piața Băii din oraș, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Actualitate
Două initiative europene adaptate și pregătite specific, local, prin concept și conținut pentru Noua Generație a Parcului Natural Apuseni!

Săptămâna aceasta am fost la Padiș, însă printr-un context diferit, unul creat din apreciere, empatie și încredere. De data aceasta ne-am dedicat dezvoltării lor, tinerilor vizionari, finaliștii Concursului Tinerilor Vizionari prin Excursia Tinerilor Vizionari, 14-15 iulie 2021.
Concursul Tinerilor Vizionari s-a desfășurat în cadrul Zilei Europene a Parcurilor 2021, cu tema Parcuri – Noua Generație!, inițiată de Federația EUROPARC (The Europarc Federation) și adaptată specific local prin concept de către Administrația Parcului Natural Apuseni. Excursia Tinerilor Vizionari vine ca răspuns inițiativei ALPARC prin proiectul Youth at the Top Event și este pregătit special în contextul premierii primelor trei echipe din clasamentul concursului desfășurat anterior.

Așadar, felicităm echipele inclusiv prin aceasta cale și le mulțumim că ne-au purtat în lumea lor umplută de voie bună, curiozitate, sinceritate, sete de cunoaștere și multă emoție. Prin interacțiunile profunde avute, îndrăznim să credem că rotițele au fost pornite spre o direcție responsabilă, morală!
Vă mulțumim că ne-am putut simți atât de bine în prezența voastră și că am putut trăi momente de neuitat!
Rânduri de aplauze pentru:
– Școala Gimnazială Georgiu Popa Câmpani – clasa a VI-a, prof. Boldor Alexandra
– Școala Gimnazială Nr. 1 Pietroasa – clasa a V-a, coordonata de prof. coordonator Coste Estera
– Școala Gimnazială Nr. 1 Pietroasa – clasa a VII-a, prof. coordonator Popa Gabriela
Nimic nu ar fi avut aceeași complexitate fără suportul partenerilor, cărora le mulțumim pentru dedicare și implicare! Au crezut în scopul nostru și le suntem recunoscători!
Așadar, premiile și programul participanților a fost susținut de:
Asociatia Cercetasii Muntilor – saci de dormit și izoprene
Adventure Center – tir cu arcul și slackline
Clubul Alpin Roman Filiala Cluj – observații astronomice
Raul Bochis – seară de chitară, jocuri și traseu de orientare
Jandarmeria Bihor – traseu aplicativ, prezentare misiune și echipamente
Rock’n Snow – lanterne frontale și binocluri
Societatea Ornitologica Romana – determinatoare de păsări Philips
Casute Pasari – hrănitoare păsări
Casa Ursilor – gazda noastră pentru încheierea evenimentului într-un stil traditional
Administratia Parcului Natural Apuseni – concep și organizare generală eveniment, prezentări, observare păsări și traseu tematic, premii
Înainte de a încheia pentru azi, iată ce spune unul din coordonatorii echipelor câștigătoare cu privire la conceptul și conținutul celor doua părti din Viziunea Tinerei Generații, concurs și excursie:
“Un concept inedit pe care nu l-am întâlnit până acum în cariera mea didactică, care nu numai ca s-a pliat perfect pe zona noastră, dar a fost pe placul copiilor și a noastră, a cadrelor didactice. Toată lumea s-a implicat cu seriozitate și dăruire maximă. Conținutul a fost amplu, atent gândit și pregătit, care i-a pus în reale situații de învățare pe copii, atingând probleme sensibile și stringente ale comunității noastre, dar nu numai.
Excursia a fost premiul nesperat pentru noi. Am sperat la ea, dar când ne-am regăsit printre câștigători, bucuria a fost imensă, m-a bucurat nespus bucuria copiilor. Am așteptat toți cu emoție zilele de excursie, dar ce am trăit a fost intens, maxim, educativ, emoționant, pot spune, cel puțin în privința mea, ca a fost excursia așteptată toată viața de copilul din mine. Plus ca ce ni s-a pregătit a fost peste orice așteptări, profesionalism, dăruire, implicare, premii minunate, experiențe unice.” – Coste Estera