Connect with us

Published

on

Recent, Ministrul Economiei Varujan Vosganian a afirmat într-o emisiune pe un post național de televiziune că “dacă nu punem câteva zeci de milioane de euro, Cuprumin Abrud se închide în maxim un an. Pentru că nu are bani să plătească autorizația de mediu, nu are bani de retehnologizare și nu are bani pentru descoperte – lucrare pregătitoare în cariere prin care se îndepărtează stratul de pământ aflat deasupra zăcământului.”

Asta deși în urmă cu câteva săptămâni, senatorul liberal Teodor Atanasiu declara că societatea de stat minieră a obținut un profit serios în 2012, iar directorul de atunci, Lucian Vasilache este un foarte bun manager. Apoi, Ministreul Economiei a schimbat Consiliul de Administrație cu director cu tot. Această situație a creat un val de nemulțumiri din partea sindicaliștilor de la Cuprumin, care astăzi, însoțiți de parlamentarii de Alba Teodor Atanasiu și Ioan Dîrzu, au participat la o întâlnire cu Ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Rezultatul !?! Niciunul!

Concluziile întâlnirii potrivit unui comunicat al ministerului? Acestea: “Ministrul Vosganian a precizat că, până la 15 iunie a.c., Ministerului Economiei îi va fi prezentată o expertiză tehnică privind necesarul de investiţii la Cupru Min Abrud, în vederea aprobării modalităţii de selecţie a unui posibil investitor.

După data de 15 iunie, va fi elaborat un caiet de sarcini care să conducă la o formulă investiţională pentru societatea Cupru Min.”

Această “formulă investițională” presupune practic gajarea producției, a resursei de cupru, investitorului străin.

Statul va da la schimb resursa de cupru, nefiind clar în acest moment cum se va împărți resursa între stat și investitor.

Concentrația scăzută de metal face ca zăcământul de la Abrud să necesite costuri mari de prelucrare. Pentru aceasta este însă nevoie de investiții serioase, bani pe care statul îi caută la investitorii privați.

Eșecurile pe care le va înregistra Ministrul Economiei Varujan Vosganian în așa-zisele încercări de renatabilizare a companiei miniere din Abrud vor reprezenta pe viitor argumentele pentru vânzarea/privatizarea societății la un preț dezavantajos pentru stat și românii în numele cărora decide.

Potrivit comunicatului de presă al Ministerului Economiei, “Varujan Vosganian, a avut marţi, 28 mai 2013, o întâlnire de lucru cu reprezentanţi ai judeţului Alba în privinţa punerii în practică a Memorandumului privind Cupru Min SA Abrud, aprobat recent de Guvern.

La întâlnire au participat senatorul PNL Teodor Atanasiu, deputatul PSD Ioan Dîrzu, conducerea Cupru Min SA Abrud, preşedintele Asociaţiei salariaţilor de la Cupru Min SA, Dorel Tomuş, liderul Sindicatului Andezit Roşia Poieni, Lucian Ţăran, primarul oraşului Abrud, Nicolae Simina, precum şi membri ai CA şi consilieri ai ministrului Economiei.

Ministrul Varujan Vosganian a promis, în cadrul întâlnirii, că după ce va primi evaluarea preliminară din partea experţilor cu privire la necesarul de investiţii pe cele trei componente: tehnic, mediu şi descopertare, va merge la Abrud pentru a prezenta conducerii companiei, parlamentarilor din Colegiu şi administraţiei locale aceste concluzii.

Ministerul Economiei a publicat, pe site-ul instituţiei, anunţul de intenţie pentru atragerea de investiţii la societatea Cupru Min Abrud SA.”

Sursa:www.ziarulunirea.ro

Actualitate

Doi bărbați de 34 și 36 de ani, din comuna Roșia Montană,persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de furt

Published

on

rosia montana hoti

La data de 13 septembrie 2022, polițiștii din Roșia Montană au identificat doi bărbați de 34 și 36 de ani, din comuna Roșia Montană, ca persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de furt.

În sarcina acestora s-a reținut faptul că, în după amiaza zilei de 11 septembrie 2022, în timp ce se aflau pe raza comunei Roșia Montană, ar fi profitat de neatenția unei tinere din Cluj Napoca și i-ar fi sustras rucsacul în care în care se aflau documente, bani și telefonul mobil.

Continue Reading

Actualitate

Polițiștii din Baia de Arieș au depistat un bărbat, de 41 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Piața Băii din oraș, fiind sub influența băuturilor alcoolice

Published

on

baia de aries apusenitv

A fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei

La data de 27 iunie 2022, polițiștii din Baia de Arieș au depistat un bărbat, de 41 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Piața Băii din oraș, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Continue Reading

Actualitate

Două initiative europene adaptate și pregătite specific, local, prin concept și conținut pentru Noua Generație a Parcului Natural Apuseni!

Published

on

parcul apuseni belis apusenitv

🤍 Săptămâna aceasta am fost la Padiș, însă printr-un context diferit, unul creat din apreciere, empatie și încredere. De data aceasta ne-am dedicat dezvoltării lor, tinerilor vizionari, finaliștii Concursului Tinerilor Vizionari prin Excursia Tinerilor Vizionari, 14-15 iulie 2021.

📍Concursul Tinerilor Vizionari s-a desfășurat în cadrul Zilei Europene a Parcurilor 2021, cu tema Parcuri – Noua Generație!, inițiată de Federația EUROPARC (The Europarc Federation) și adaptată specific local prin concept de către Administrația Parcului Natural Apuseni. Excursia Tinerilor Vizionari vine ca răspuns inițiativei ALPARC prin proiectul Youth at the Top Event și este pregătit special în contextul premierii primelor trei echipe din clasamentul concursului desfășurat anterior.

tineri apuseni

🥳Așadar, felicităm echipele inclusiv prin aceasta cale și le mulțumim că ne-au purtat în lumea lor umplută de voie bună, curiozitate, sinceritate, sete de cunoaștere și multă emoție. Prin interacțiunile profunde avute, îndrăznim să credem că rotițele au fost pornite spre o direcție responsabilă, morală!

Vă mulțumim că ne-am putut simți atât de bine în prezența voastră și că am putut trăi momente de neuitat!

Rânduri de aplauze pentru:

– Școala Gimnazială Georgiu Popa Câmpani – clasa a VI-a, prof. Boldor Alexandra

– Școala Gimnazială Nr. 1 Pietroasa – clasa a V-a, coordonata de prof. coordonator Coste Estera

– Școala Gimnazială Nr. 1 Pietroasa – clasa a VII-a, prof. coordonator Popa Gabriela

🤝Nimic nu ar fi avut aceeași complexitate fără suportul partenerilor, cărora le mulțumim pentru dedicare și implicare! Au crezut în scopul nostru și le suntem recunoscători!

Așadar, premiile și programul participanților a fost susținut de:

Asociatia Cercetasii Muntilor – saci de dormit și izoprene

Adventure Center – tir cu arcul și slackline

Clubul Alpin Roman Filiala Cluj – observații astronomice

Raul Bochis – seară de chitară, jocuri și traseu de orientare

Jandarmeria Bihor – traseu aplicativ, prezentare misiune și echipamente

Rock’n Snow – lanterne frontale și binocluri

Societatea Ornitologica Romana – determinatoare de păsări Philips

Casute Pasari – hrănitoare păsări

Casa Ursilor – gazda noastră pentru încheierea evenimentului într-un stil traditional

Administratia Parcului Natural Apuseni – concep și organizare generală eveniment, prezentări, observare păsări și traseu tematic, premii

🤍 Înainte de a încheia pentru azi, iată ce spune unul din coordonatorii echipelor câștigătoare cu privire la conceptul și conținutul celor doua părti din Viziunea Tinerei Generații, concurs și excursie:

“Un concept inedit pe care nu l-am întâlnit până acum în cariera mea didactică, care nu numai ca s-a pliat perfect pe zona noastră, dar a fost pe placul copiilor și a noastră, a cadrelor didactice. Toată lumea s-a implicat cu seriozitate și dăruire maximă. Conținutul a fost amplu, atent gândit și pregătit, care i-a pus în reale situații de învățare pe copii, atingând probleme sensibile și stringente ale comunității noastre, dar nu numai.

Excursia a fost premiul nesperat pentru noi. Am sperat la ea, dar când ne-am regăsit printre câștigători, bucuria a fost imensă, m-a bucurat nespus bucuria copiilor. Am așteptat toți cu emoție zilele de excursie, dar ce am trăit a fost intens, maxim, educativ, emoționant, pot spune, cel puțin în privința mea, ca a fost excursia așteptată toată viața de copilul din mine. Plus ca ce ni s-a pregătit a fost peste orice așteptări, profesionalism, dăruire, implicare, premii minunate, experiențe unice.” – Coste Estera

Continue Reading

Trending