Eveniment

Horenii au ridicat o cruce pe Vârful Pietreasa în memoria victimelor accidentului aviatic

Published

on

Motii din Horea au fost primii care au ajuns pe Varful Pietreasa, acolo unde s-a prabusit avionul pilotat de Adrian Iovan. Din pacate, din cele sapte persoane aflate la bordul avionului, pilotul Iovan si studenta Aurelia Ion, au decedat. Horenii au ridicat astazi, pe varful Pietreasa, o cruce in memoria celor doua victime.

Fost primar al comunei și deputat democrat-liberal, în mandatul 2008-2012, Corneliu Olar, actualmente secretar al primăriei Horea, a fost printre inițiatorii acțiunii de salvare organizata de moții din zonă. Ajuns la fața locului, Corneliu Olar afirmă că a fost primul care și-a dat seama că pilotul Adrian Iovan a decedat, dar a lăsat specialiștii să se pronunțe.

În jurul orei 15.30, cand am înregistrat convorbirea cu secretarul comunei, acesta se afla încă pe Vârful Pietreasa, acolo unde moții din Horea au ridicat o cruce, în memoria celor două victime ale accidentului aviatic. Potrivit lui Corneliu Olar, la locul accidentului a rămas o echipă de jandarmi, pentru paza avionului prăbușit.

Asemenea oameni, precum horenii care au sărit imediat în sprijinul semenilor aflați într-o situație limită, nu pot fi decât felicitați. O facem și noi, alături de Corneliu Olar.

Din păcate, accidentul s-a soldat cu pierderea a doua vieți omenești. Potrivit raportului medicilor legiști, pilotul Adrian Iovan a murit în urma unui șoc traumatic, combinat cu un șoc hipotermic. Moartea studentei Aurelia Ion, de 23 de ani, a fost cauzată de hipotermie și compresia toracelui care a împiedicat-o să respire. În avion s-au mai aflat copilotul Răzvan Petrescu și patru medici: Radu Zamfir, Valentin Calu, Cătălin Pivniceru, toți trei din București, și Sorin Ianceu, de la Spitalul Municipal Beiuș, din județul Bihor. Supraviețuitorii accidentului aviatic sunt internați la UPU Cluj, la Terapie intensiva.

Sursa:AlbaTV

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Trending

Exit mobile version