Târgul de Turism al României, eveniment desfășurat săptămâna aceasta, la București, în Centrul Expozițional ROMEXPO din București.
Porțile târgului s-au deschis azi, 12 noiembrie, ora 11.00, în prezența oficialităților Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a jurnaliștilor și a vizitatorilor târgului. Târgul de Turism al României se desfășoară în perioada 12 – 15 noiembrie 2015 și a ajuns, anul acesta, la cea de-a XXXIV-a ediție.
Delegația județului Alba e formată din membri ai Serviciului Turism al Consiliului Județean Alba, din reprezentanți ai Centrelor de Informare Turistică din județul Alba și din muzeografi ai Muzeului Național al Unirii Alba Iulia. Scopul participării la acest târg – eveniment esențial pentru prezentarea ofertei turistice românești pentru sezonul de iarnă 2015-2016 – este de a reflecta potențialul întregului județ Alba atât prin materiale promoționale, cât și prin contact direct cu vizitatorii târgului.
Oferta turistică a Consiliului Județean Alba, pentru această ediție a târgului, e valorificată prin intermediul a două standuri expoziționale, distincte ca imagine și concept, dar unitare ca adresabilitate. Pe de o parte, vorbim despre un stand de promovare turistică a județului Alba, în care expun atât centre de informare turistică din județ – din Albac, Câmpeni, Șugag și Zlatna –, cât și Serviciul Turism al Consiliului Județean Alba. Astfel, toate regiunile turistice ale județului Alba vor beneficia de o reprezentare integrală, în cadrul târgului. Materialele de promovare ale centrelor de informare, precum și ale Serviciului Turism, cuprind pliante de prezentare a tuturor unităților de cazare din județ; broșuri cu destinații și activități turistice, care corespund fiecărei regiuni; flyere și pliante cu unități de cazare specifice; fotografii și filme cu potențialul turistic al județului Alba.
În apropierea standului de promovare a județului se află standul de promovare turistică a 100 de ani de la Marea Unire din 1918, de la Alba Iulia. Practic, vorbim despre un stand dedicat exclusiv celebrării a unui secol de existență a României, conceptul standului fiind „100 de ani de România, 1918-2018”, cu accent pe celebrarea zilei de 1 decembrie 2015, la Alba Iulia, ca spațiu ideal pentru petrecerea Zilei Naționale a României. Standul este centrat pe oferta turistică a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, ale cărui materiale de promovare – pliante cu evenimente, servicii, monumente istorice, personaje istorice, costume, colecții, exponate speciale – prezintă produsele turistice de succes ale acestei instituții. De asemenea, standul prezintă produse turistice ale Muzeului Național al Unirii, precum personaje istorice (Camil Velican, primar al Alba Iuliei în perioada interbelică și un soldat din vremea Primului Război Mondial), o reconstituire a straielor lui Mihai Viteazu așa cum îl vedem în imaginile de epocă, o reconstituire a credenționalelor (mandatelor) pe care le-au primit cei 1.228 de delegați pentru participarea la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, în 1918.
Târgul de Turism al României este cel mai important eveniment dedicat turismului din România și reunește, timp de patru zile, atat profesioniștii din domeniu, cât și publicul interesat de călătorii, vacanțe și programe de recreere. În acest scop, organizatorii și-au propus să deschidă porțile tuturor celor implicați direct pe această piață: tour-operatori și agenții de turism; unități de cazare; firme și autorități care administrează obiective și atracții turistice; administrații publice locale și regionale; organizații și asociații de turism; firme care oferă servicii de transport în scopuri turistice; firme care oferă servicii IT și software în turism; producători de gadget-uri; furnizori de servicii de educație / training / cariere în turism. În total, participă peste 200 de companii din 25 de ţări, pe o suprafaţă totală de peste 15.000 mp.
Târgul de Turism al României este un eveniment organizat în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, cu Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc – FPTR, cu Organizaţia Patronală a Turismului Balnear – OPTBR, cu Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural – ANTREC și cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism – ANAT.
Actualitate
Polițiștii din Baia de Arieș au depistat un bărbat, de 41 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Piața Băii din oraș, fiind sub influența băuturilor alcoolice

A fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei
La data de 27 iunie 2022, polițiștii din Baia de Arieș au depistat un bărbat, de 41 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Piața Băii din oraș, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Eveniment
Polițiștii din Alba caută o femeie care a plecat de la locuința sa din Morărești, comuna Ciuruleasa și nu a mai revenit

Persoanele care pot da informații care să conducă la identificarea ei sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
În după amiaza zilei de 23 mai 2022, polițiștii Postului de Poliție Ciuruleasa au fost sesizați de către un bărbat din comună, cu privire la faptul că, în cursul zilei de 23 mai, în jurul orei 12,00, mama sa, LUT EMILIA, de 58 de ani, a plecat de la locuința sa din Morărești la o cunoștință din Mătișești însă nu a mai revenit la domiciliu.
Femeia are următoarele semnalmente:
- 160 cm înălțime;
- 65 de kilograme;
- Ochi albaștri;
- păr grizonat, tuns scurt;
La momentul plecării purta geacă maro, bluză roșie, pantaloni de trening negri și cizme de cauciuc verzi.
Polițiștii desfășoară, în continuare, cercetări în vederea identificării femeii, iar aceasta a fost dată în urmărire.
Persoanele care pot da informații care să conducă la identificarea ei sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
Actualitate
Imagini superbe cu Lacul Tarnița, din județul Cluj

Odată cu luna mai, primăvara s-a așternut peste toți munții Apuseni
Dacă vreți să vă bucurați de natură, de un aer curat și de imagini de neuitat, vă îndemnăm să petreceți cât mai mult timp la lacul Tarnița, din munții Apuseni.
Lacul Tarnița este un lac de acumulare cu granițe între comunele Râșca, Mărișel și Gilău (județul Cluj). Suprafață lacului e de cca. 215 ha, cu o lungime de peste 8 km, având o adâncime de peste 70 de metri.


Lacul Tarnița este alimentat de apele Văii Someșul Cald, fiind una din cele mai apreciate zone turistice din județul Cluj.


Dacă ajungeți aici la sfârșit de săptămână aveți posibilitatea de a face o plimbarea cu caiacul sau alte bărci de agrement care vă stau la dispoziție contra cost.