Connect with us

Published

on

Munţii Apuseni reprezintă una dintre cele mai pitoreşti zone din ţară. O demonstrează dezvoltarea rapidă a conceptului de turism rural, prin înfiinţarea a sute de pensiuni în ultimii ani, în timp ce Valea Arieşului poate fi locul perfect pentru petrecerea unui concediu la munte. Adevărul vă prezintă, în cadrul Campaniei „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“, secretele unor munţi spectaculoşi.

 

O propunere de traseu porneşte din satul Sub Piatră, comuna Sălciua, trece pe la Muzeul Mineritului din Roşia Montană şi ajunge la Gârda de Sus.
Satul Sub Piatră este amplasat în Masivul Bedeleu din Munţii Trascău.
Se poate ajunge cel mai simplu de pe DN 75, Turda – Cîmpeni, din comuna Sălciua.
Din centrul comunei existră un drum care poate fi parcurs cu maşina, în timp ce din satul Sălciua de Jos există şi un traseu de drumeţie care durează aproximativ o oră.
Satul Sub Piatră a fost, în mare parte, parasit de localnici, dar a devenit un loc de pelerinaj turistic şi religios.
Este amplasat pe Valea Morilor la aproximativ cinci kilometri de centrul comunei. S-au construit case de vacanţă şi o pensiune modernă, în apropierea unei mănăstiri vechi de sute de ani şi a peşeterii Huda lui Papară. Amatorii de senzaţii tari pot urca pe un traseu marcat până pe Masivul Bedeleu, la peste 1000 de metri altitudine.
Valea Morilor este scurtă şi apare pe gura gigantică a peşterii Huda lui Papară.
După un traseu plin de repezişuri şi cascade se varsă în Arieş după numai patru kilometri, coborând o diferenţă de nivel de 260 metri. Panta mare de coborâre a favorizat construirea morilor de apă. Au fost identificate urmele a 12 astfel de mori,
dar din păcate nu mai există niciuna care să funcţioneze în prezent. Bisericuţa de lemn care a precedat mănăstirea de azi a fost ridicată după anul 1300 în faţa peşeterii şi era menită să-i protejeze pe săteni de duhurile rele din peşteră, care „provocau adesea viituri pe vale“.
Deşi a fost arsă de tătari, dărâmată, dinamitată de armata imperială, bisericuţa a fost mereu refăcută pe aceeaşi temelie. A fost reconstruită ultima dată la 1797, iar în 1992 s-a ridicat alături o biserică nouă şi un schit de călugăriţe ortodoxe „Sfânta Paraschiva“. În incinta mănăstirii se află veşmintele sfintei şi două icoane foarte vechi. Aproape de lăcaşul de cult, jos pe vale, lângă Huda lui Papară, se află un bogat izvor considerat tămăduitor.
La Pensiunea Sub Piatră cazarea şi meniul sunt accesibile ca preţ, iar pesiajul este încântător. De aici se poate pleca în drumeţii în natura sălbatică a Trascăului.
Huda lui Papară
Peştera Hudă lui Papară este renumită pentru mărimea sa, 5.200 metri lungime, dar şi pentru viiturile care se produc periodic în interiorul acesteia. De cum ajungi în prin aproprierea peşterii te întâmpina un portal înalt de 37 metri, cu o formă de canion, fiind parţial inundat.
Traseul peşterii are câteva “obstacole”: cascade şi stânci, ajungându-se mai întâi în Sala Minunilor, cu o lungime de peste 120 metri şi o lăţime de 75 metri. În peşteră există cea mai mare colonie de lilieci din Europa, de peste 50.000 de exemplare.
Huda lui Papara
Pentru a ajunge la Peştera Hudă lui Papară, pe lângă traseul din Sălciua mai există unul care pleacă de la cabana Râmeţ prin Cheile Râmeţului şi localitatea Cheia, semnalizată cu cruce albastră şi care durează 4-5 ore. Peştera este o străpungere hidrologică a fâşiei de călcare tithonice în extremitatea vestică a Masivului Bedeleu.
Trei pâraie (Ponor, Poieni şi Seaca) îşi unesc apele colectate dintr-un bazin de 150 km² şi se pierd în masivul de calcar Vânătările Ponorului.
Apa ce dispare în Ponorul Vânătare, apare în partea terminală a peşterii după numai 15-18 metri şi după ce parcurge pe galeria activă un traseu S-N de 1.200 de metri cu o cădere de 92 m apare la lumina printr-un gigantic portal.
 
Temperatura aerului în coridorul principal este cuprinsă între 10 şi 11,5 °C, iar în Sala Minunilor de la 13°C până la peste 20 °C. Nu poate fi vizitată decât cu echipament special şi de persoane care deţine cunoştinţe şi pregătire în domeniu. În 2010, trei cercetărori au fost blocaţi în peşteră de o viitură. Au fost scoşi după aproape o zi de salvatorii speologi.
Muzeul Mineritului la Roşia Montană
Următorul popas în traseul nostru este comuna Roşia Montană. Şi aici sunt lucruri care merită a fi văzute atât la suprafaţă, cât şi în interiorul pământului. Este vorba despre Muzeul Mineritului cu celebrele galerii romane. Se află în centrul comunei, în incinta fostei exploatări minere de stat Roşiamin. Programul de vizitare este zilnic, iar durata unei vizite este de cel puţin o oră şi 30 de minute.
Vechile galerii au o lungime de mai mulţi kilometri, din care sunt amenajaţi pentru vizitare 400 de metri. Vizita se efectuează în grupuri de minim cinci persoane şi numai cu însoţire de către un inginer minier angajat al Exploatării Miniere. Pentru grupuri mai mari de 20 persoane se pot face programări şi în afara orelor stabilite prin orar. Cetatea română de la Roşia Montană (Alburnus Maior) este poate cel mai autentic document de ilustrare a activităţii minereşti de la începuturi şi pînă în prezent în Munţii Apuseni. Aici sunt galerii, şi lucrări miniere caracteristice tuturor timpurilor.
Cetatea Alburnus Maior se află pe Dealul Cetăţii în apropierea fostelor exploatări române şi a reprezentat punctul de apărare al localităţii şi ale exploatărilor aurifere. Aici, arheologii au descoperit locuinţe, morminte, unelte pentru minerit, multe inscripţii în limba greacă şi latină şi 25 de table de ceară. Majoritatea din descoperirilor arheologice pot fi văzute în Muzeul Mineritului. Muzeul Mineritului se află în apropierea fostei exploatări miniere. Aici pot fi vizitate fostele galerii române, pot fi văzute monumente istorice şi unelte pentru minerit, găsite de arheologi în ruinele fostului oraş, şi construcţiile folosite pentru separarea aurului de piatră, numite „şteampuri”. Acestea eraualimentate de lacuri artificiale de acumulare numite „tăuri”, care există şi în prezent pe dealurile din apropierea comunei.
În muzeul de la Roşia Montană pot fi văzute şteampuri din lemn, în mărime naturală, restaurate între anii 1970 şi 1979, care erau folosite pentru zdrobirea rocilor în procesul de extracţie a aurului din minereul scos din galerii. Pentru punerea în funcţiune a acestora era folosită forţă animală sau umană (pe vremea românilor), iar mai târziu forţa apei. Peste secole, şteampurile cu săgeţi de fier de tip „californian“ au reprezentat nivelul tehnic maxim atins pe plan european la finele secolului al XIX-lea. Acest tip de şteampuri a fost utilizat la Roşia Montană în perioada interbelică şi ulterior, până la înlocuirea lor cu mori cu bile. Acestea erau puse în mişcare cu ajutorul unui motor, de obicei electric, care acţiona arborele central.
Mişcarea de rotaţie se transmitea asupra şaibelor de pe axul cu came care ridică, respectiv „scapă” săgeţile ce zdrobeau minereul. În perspectiva dezvoltării proiectului de exploatare a aurului din Roşia Montană, Muzeul Mineritului va fi relocat. Din vechile galerii romane sunt pregătite pentru vizitare cele aflate în zona Cătălina – Monuleşti. Turişii pot vizita un alt muzeu mai modern, amenajat în centrul localităţii într-o clădire modernizată, unde sunt expuse şi descoperiri din galleria Cătălina – Monuleşti.
Peşterea Gheţarul de la Scărişoara
Drumeţia noastră continuă în amonte, pe Valea Arieşului, până în comuna Gârda de Sus. Am lăsat în urmă oraşul Câmpeni, capitala Ţării Moţilor. Avem, de asemenea, destinaţii care să ne ofere imagini spectaculoase. Zona în sine este un amalgam de peisaje încântătoare.
O pensiune cu preţuri avantajoase, atât la cazare cât şi la mâncare poate fi găsită cu uşurinţă. În Gârda de Sus sunt câteva zeci de pensiuni care oferă condiţii foarte bune pentru turişti. Una dintre destinaţiile obligatorii în sejurul din această parte a Apusenilor este peştera Gheţarul de la Scărişoara. Este un loc de o frumuseţe extraordinară în care se găseşter al doilea mare gheţar din lume ca volum al gheţii. Numele peşterii provine de la comuna Scărişoara, care se află la 16 kilometri mai jos de peşteră. Cea mai accesibilă cale de acces este pe drumul judeţean, în curs de asfaltare, de 18 kilometri, pe care se ajunge la izvoarele văii Ordâncuşei. Drumul se intersectează aici cu vechiul drum turistic Ursoaia-Scărişoara, de unde mai sunt de parcurs 5 kilometri.
Intrarea în gheţar se face print-un spectaculos aven cu diametrul de 60 de metri, care se deschide în pădurea de la marginea platoului. Avenul măsoară 48 de metri adâncime şi este coborât pe o potecă îngustă săpată în stâncă şi câteva scări metalice ancorate în pereţi. Forma blocului de gheaţă din interiorul peşterii se schimbă frecvent. O parte din gheaţă se topeşte cu fiecare vară, dar se reface iarna.
Programul de vizitare al Peşterii Gheţarul de la Scărişoara este zilnic, între orele 9.00 – 17.00. Există ghizi autorizaţi, dar şi taxe de vizitare: 10 lei pentru adulţi şi şapte lei pentru elevi sau studenţi. În jurul peşterii există şi legende transmise de strămoşi. Legenda locului spune că în vremurile vechi trăia în peştera de la Scărişoara un balaur, căruia sătenii i-au pus numele de Solomat. Solomat fura câte o fată frumoasă din sat pe care o ascundea în peşteră, într-un palat de gheaţă, care nu a fost vreodată văzut de localnici.
O altă legendă susţine că în spatele unei formaţiunii de calcar, denumită „La Brazi”, se află două bazine care sunt mereu pline cu apă. În faţa acestor bazine trebuie îndeplinit un ritual: te aşezi, îţi pui o dorinţă, îţi descoperi părul şi bei apă direct cu buzele.
Dorinţa se va îndeplini dacă acest ritual este respectat cuviincios, iar timp de un an, cel ce şi-a pus dorinţa să nu-şi deconspire visul. În apropiere mai pot fi vizitate şi alte peşteri cum ar fi Gheţarul de la Vârtop şi Poarta lui Ionele. Sunt la fel de spectaculopase dar nu au beneficiat de promovarea intensă a Gheţarului de la Scărişoara. Trasee spre Gheţarul de la Scărişoara Garda de Sus – Valea Gârda Seacă – Scărişoara Durata: 2 h, Lungime: 6 km Din centrul comunei Garda de Sus pleacă drumul DN 75 pe valea Garda Seacă, pe care porneşte traseul nostru, împreună cu bandă albastră şi crucea roşie. La confluenţa cu Ordâncuşa, rămâne pe malul stâng al Văii Seci, iar la o moară aflat pe malul opus, începem urcuşul pieptiş. După cca. o ora de urcuş, trecem o mică creastă şi cotim la dreata. Suntem pe platou carstic, unde apar dolinele, şi primele case ale moţilor, şi marcajul cruce roşie. Împreună traversăm o pădure şi în 10 minute ajungem la Peştera Scărişoara. Gârda de Sus – Munună – Scărişoara Durata: 1,1/2 h, Lungime: 5 km
ghetarul-de-la-scarisoara-apuseni
Din centrul comunei Garda de Sus pleacă drumul DN 75 pe valea Garda Seacă, pe care porneşte traseul nostru, împreună cu bandă albastră şi roşie. La confluenţa cu Ordancusa marcajul urcă pe culmea separatoare, pe deasupra casei, ce domină podul de beton. Ne angajăm într-un urcuş pe dealul Munună, până ce ajungem într-o să, de unde urmează un coborâş domol, spre Peştera Scărişoara. Gârda de Sus- Peştera Scărişoara Durata: 3,1/2 h, Lungime: 8 km Din centrul comunei Garda de Sus pleacă drumul DN 75 pe valea Garda Seacă, pe care porneşte traseul nostru, împreună cu bandă şi crucea roşie.
La confluenţa cu Ordâncuşa, continuăm drumul pe acest afluent, şi după 20 minute încep Cheile Ordâncuşei. La 10 minute în versantul drept se vede gura peşterii Cordobana lui Girtau, care oferă adăpost pe timp de ploaie. Peste puţin timp o altă săgeata ne invită la Peştera Poartă lui Ionele. Revenim la şosea, şi după 1/2 ora cheile se lărgesc, ajungem şi la un izvor. După 20 minute marcajul părăseşte valea, şi începe urcuşul obositor. După 40 minute iese într-o poieniţă, de unde ajunge în şa. Aici se întâlneşte, cu un drum forestier, pe care ajungem la Peştera Scărişoara.
Sursa:Adevarul.ro

Harti

Trasee turistice de o zi: Circuitul Rachitele

Published

on

aproape de Cascada Valul Miresei

Pentru pasionatii de natura va recomandam cateva trasee turistice pentru zona Rachitele,  cascada Rachitele (Valul Miresei)

 

  • MARCAJ PUNCT ALBASTRUapusenitv-marcaje

    Vl. Stanciului – Faget – Pietrele Albe – Dl. Petrieni – Cab. Vladeasa – Dl. Chicera Orzascilor – Pr. Racad – Vl. Zanoghii – Dosu Racadului – Vl. Cetatii – izv. Pr. Gingineasa – Vf. Tiglau – Cascada Rachitele

Spre Pietrele Albe

 

Salvamont Rachitele – Valea Stanciului – Ponorul de la Tau – Faget – Pietrele Albe – Dealul Petrieni – Refugiul Vladeasa – Dealul Chicera Orzasilor – Valea Racadului cu Valea Zanoghii – Dosul Racadului – Biserica Frasinetanilor – Valea Cetatii – Varful Lespezi – Punct Salvamont Rachitele

Lungime = 32 km (dus – intors);

Diferenta de nivel = ~ 1363 m;

Durata = 12 ore;

  • MARCAJ TRIUNGHI ALBASTRUtriunighi albastru

    Durata: 4 1/2 – 5 ore

    Lungime: 13 km

    Sat Rachitele – Dl. Macrisului – Fata – Vf. Tiglau – Cascada Rachitele – Vl. Stanciului – Sat Rachitele.

cabana vladeasa

Cabana Vladeasa

Intrare in sat Rachitele

Sat Rachitele

Cascada Valul Miresei

Cascada Valul Miresei

ATENTIE! Traseul spre cabana Vladeasa prin saua Pietrele Albe pornind de la cascada Rachitele este insuficient marcat !  Spre Cabana Vladeasa -poza Facebook

Vălul Miresei este o cascadă în două trepte de o grandoare şi o sălbaticie aparte.

Traseul Rachitele – Cascada Rachitele (Valul Miresei) – Poiana Lespezi – Rachitele (Circuitul Cascada Rachitele): traseu marcat cu punct rosu; drum accesibil tot timpul anului; are o lungime de 12 km si o durata de 5h. Desi neasfaltat, drumul este accesibil cu masina pana la cascada.

Continue Reading

Harti

Cascada Valul Miresei – Traseu turistic de o zi

Published

on

Cascada Valul Miresei

La numai 78 Km distanta fata de orasul Cluj-Napoca, descoperi cea mai impresionanta cascada din Muntii Apuseni, Cascada Valul Miresei.

 

Situata in apropiere satului Rachitele, comuna Margau, o zona ce tulbura agitatia mondena prin calmul si mirificul naturii prin verdeata salbatica persistenta, strabatuta de Valea Stanciului ce-ti taie respiratia prin revarsatul cascadei Valul Miresei, cunoscuta si sub numele de  Cascada Rachitele.

Cascada Valul Miresei se afla la o altidutine de 1000 metri si are o inaltime de 30 de metri cu doua trepte. In partea de jos, la a doua treapta, exista o marmita adanca cu diametrul de 10 metri, care disperseaza apa avand forma unui voal, de aici cascada purtand numele de Vălul Miresei.

De data aceasta va prezentam un traseu usor de parcurs cu masina, cu un autoturism obisnuit. De ce supun obisnuit? Pentru ca pana cum 3-4 ani la cascada Valul Miresei nu puteai ajunge decat daca aveai nervi de otel sau o masina 4×4.

Drumul din Cluj-Napoca pana in orasul Huedin e fara probleme, e totusi E60. Asfalt de nota 10.

De aici viram la stanga spre Sancraiu iar apoi spre comuna Margau.

spre MargauCluj-Napoca - Margau

Drumul e asfaltat pana in satul Rachitele, mai numit si satu’ lu’ Boc (printre clujeni), fiind satul natal al fostului premier, actualul primar al municipiului Cluj-Napoca.

sat Rachitele

Din centrul satului, dorinta de a vedea superba cascada ne obliga sa viram la dreapta pe un drum neasfaltat, drumul modernizat si finalizat in anul 2013 e aproape de centrul satului, de panoul de informare turistica si de  indicatorul rutier ce arata distanta de 5 Km pana la “Cascada Valul Miresei”.

Intrare in sat RachiteleIndicator Valul MIresei-Care de fapt sunt 6km

Drumul spre necivilizatie, spre locurile lasate de Dumnezeu e plin de belti si gropi, ca-n viata reala. Indicatorul rutier ne arata ca avem de parcurs doar 5 km de chin pana la mireasa noastra si ne lasam dusi de treapta I-a de viteza pentru la destinatie.

"asfalt"spre punctul turistic Valul MireseiDrum Valul MireseiDrumul spre cascadaSpre Valul MireseiDrumul lemnului sau drumul spre cascada?Spre cascadaAm fost pe aiciSe aude glasul cascadei...Inaintea cascadei Valul MIresei

Drumul devine tot mai pietruit si „mai ca la munte”. Nu dupa multe minute, probabil 20 la numar, Valul Miresei ne deschide poarta invitandu-ne sa-i vedem albeata voalului curgator.

Harta din parcarea cascadeiCascada Valul Mireseiharta

Vremea ploioasa ne face sa ne bucuram mai mult de cascada. Debitul apei mari si lipsa turistilor ne incanta peste masura.

De regula piciorul de om lasa urme adanci pe unde trece si sincer, azi, nu vreau sa postez poze critice de buna purtare.

La baza cascadeicascada rachiteleCascada Valul MireseiCascada Valul MireseiCascada Valul MireseiCascada Valul MireseiCascada Valul MireseiCascada Valul MireseiCascada Valul Miresei


Cascada Valul Miresei – Rachitele, judetul Cluj… de apusenitv

Totusi pot sa remarc faptul ca prin accesarea unor masuri de fonduri nerambursabile s-au adus unele imbunatatiri, noi marcaje turistice dar nu la locul lor.

Indicator pus pe drumul forestier

Prin alte tari pe unde am fost, la un obiectiv turistic se gasea un panou de informare prin care se prezentau informatii legate de respectivul obiectiv, harti si alte obiective turistice ce se puteau vizita in apropiere.

Aici trebuia sa fie amplasat un panou de informare prin care se aducea la cunostinta turistilor ca pot ajunge in ~10 min deasupra cascadei urcand pe drumul forestier, apoi un alt traseu de 25 minue prin care poti ajunge la grote. Nu toti urca un drum forestier ca sa gaseasca alte indicatoare de informare.

Cat timp am stat pe langa cascada mai multi turisti m-au intrebat daca mai este ceva de vazut prin preajma cascadei Valul Miresei. Se simtea lipsa panoului de informare de care vorbeam mai sus.

Atentionare VipereAtentionare Vipere

Atentionare „Pericol Vipere”

Ajunsi deasupra cascadei vedem o cruce pe care scria numele si data unui baiat ce a alunecat si a cazut peste cascada in anul 2009. Totul fiind “protejat” de o banda de atentionare in loc de o balustrada.

cascada de susPericol deasupra cascadeiBanda de atentionare- deasupra cascadei rachitele

De la cascada urcand pe drumul forestier putem ajunge la Pietrele Albe (marcaj punct albastru) si pe vf.Vladeasa 1836m, al 2-lea ca inaltime din Muntii Apuseni, fiind cel mai inalt din Masivul Vladeasa.

Salvamontspre Pietrele Alba-Cascada Valul MireseiSpre Pietrele AlbeTraseul este usor de parcurs, o mare parte se poate face cu masina.

Harta spre Pietrele Albeambele marcaje

Cele doua marcaje sunt impreuna o buna parte de drum, dupa care punctul rosu paraseste drumul forestier urcand in dreapta.

Despartiere marcaje

Punctul albastru urca in paralel cu valea Stanciului care in final ajunge pe varful Pietrelor Albe in ~ 2h30min, printr-o usoara plimbare.

"verde de natura"aproape de Cascada Valul MireseiPadurea de basm

Distante Rachitele:
Cluj-Napoca – Rachitele : 78 km
Oradea – Rachitele : 120 km
Satu-Mare – Rachitele :150 km
Alba Iulia – Rachitele : 160 km
Sibiu – Rachitele :192 km
Timisoara – Rachitele :290 km
Brasov – Rachitele : 298 km
Suceava – Rachitele : 365 km
Bucuresti – Rachitele : 455 km

o floare de "mai vino"Traseul se poate face foarte usor cu masina intr-o zi pentru cei ce stau aproape.

Va recomand sa luati masa in foisorul aflat la baza cascadei, chiar si un mic dejun pentru indrazneti, mai ales pentru cei din judetul Cluj sau Bihor.

Pentru mine Cascada Valul Miresei e un loc unde simti cu adevarat viata din natura, lasand la o parte maximele “un loc de neuita sau un colt de rai”. E pur si simplu o MINUNE lasata de Dumnezeu pentru noi!

T.P.

Continue Reading

Harti

STANA DE VALE – SAUA CUMPANATELU (1640 m) – POIANA VARASOAIA – CABANA PADIS (1280 m).

Published

on

Taseu turistic : STÂNA DE VALE – ŞAUA CUMPĂNĂŢELU (1640 m) – POIANA VĂRĂŞOAIA – CABANA PADIŞ (1280 m).

Marcaj bandă banda rosie -apusenitv,

Distanţa 20 km,

Urcuşuri 640 m.

Urmărind drumul ce se desprinde la dreapta de la staţia meteo din Stâna de Vale (lângă hotel).

În linii generale poteca urmează culmea urcând continuu, până ieşim la golul alpin. Mergem pe lângă vârful Poieni, apoi pe lângă un izvor unde se deschide o panoramă frumoasă spre valea Aleu la dreapta, iar în faţă spre vârful Bohodei.

De la izvor se coboară până în şaua Bohodei (1469 m), de unde se desprinde traseul triunighi albastruspre Săritoarea Bohodei şi cruce galbena -traseu spre creasta Custurii. Drumul continuă prin stânga culmii, ocolind vârful Bohodei ieşind într-o şa largă situată între Bohodei şi vârful Fântâna Rece, de unde la dreapta, o potecă marcată cu bandă albastrăbanda albastra coboară abrupt spre Boga. Apoi drumul larg ocoleşte vârful Fântâna Rece, trece pe lângă un izvor şi se continuă lin până în şaua Cumpănăţelu (1640 m), lăsând în urmă bazinul Drăganului. În faţă, spre stânga, vederea cuprinde largul bazin al văii Someşului Cald, la dreapta sălbaticele văi cu pante abrupte ce coboară la Boga, iar în faţă, spre sud, se desfăşoară platoul carstic Padiş străjuit la orizont de vârful Ţapu şi creasta muntelui Biharea. Din şa se poate continua la stânga spre Cabana Vlădeasa banda albastra, spre peştera Spre PadisOnceasa (pe cruce roşie) şi spre peştera Alun crucea albastra. În continuare coborâm, trecem pe lângă poteca ce se desprinde în stânga spre Someşul Cald punct rosu, apoi întâlnim poteca cu bandă banda galbena, ce vine din Stâna de Vale pe la Piatra Tâlharului şi poiana Onceasa, ca în final să ajungem într-o poiană largă – Vărăşoaia. Drumul traversează poiana întâlnind în stânga unul din capetele circuitului Someşului Cald, urcă într-o şa şi iese într-o poiană întinsă ciuruită de doline, una din ele având un ochi de apă (Tăul Vărăşoaia). poiana-varasoaia

Zona numită Vărăşoaia reprezintă două platouri carstice de mari dimensiuni situate la nord de Poiana Padiş şi este cuprinsă între vârful Piatra Boghii, Muntele Măgura Vânătă, vârful Vărăşoaia şi Bazinul Someşului Cald.

Poteca ce o ia spre sud, urcă într-o şa unde se află peştera Padiş, de aici coborând spre stânga se ajunge la cantonul Padiş, de unde punctul punct rosu ne duce la peştera Şura Boghii, iar banda banda rosie -apusenitv la Groapa Ruginoasă.

Pentru a ajunge însă la Padiş, de la lac mergem spre stânga, până ieşim la drumul forestier ce vine de la Boga. Padiş reprezintă cel mai important nod turistic al munţilor Apuseni datorită reliefului carstic ce a favorizat apariţia nenumăratelor peşteri, doline, uvale, avene, izbucuri şi ponoare. Poiana Padiş este situată la altitudinea de 1200-1280 de metri.

Ne vedem in Padis!

 

 

Continue Reading

Trending