Eveniment
Locuitorilor din Gârda le-a ajuns “toporul la… os”
Locuitori din Garda de Sus au protestat din nou impotriva jafului din padurile comunei. Actiunea este continuarea unui prim protest, organizat acum o saptamana.
Peste 100 de locuitori din Garda de Sus au iesit in strada, miercuri, solicitand firmei care exploatează padurea de pe Valea Gârda Seacă să îşi ia utilajele din padure şi să plece. Oamenii au fost paşnici, dar hotărâţi, aşa că angajaţii firmei şi-au strans jucariile şi duși au fost. Dupa ce au eliberat pădurea, participanţii la actiune au intocmit o petiţie cu toate revendicările, pe care au expediat-o pe adresa instituțiilor menite să le facă dreptate.
În contextul acestei acțiuni de protest, declarația primarului comunei Gârda pare a fi, mai degraba, constatarea unui observator neutru decât reacția unui șef local, ales să reprezinte interesele consătenilor și ale comunei.
In documentul protestatarilorse solicita urmatoarele: interzicerea circulaţiei maşinilor cu tonaj peste 7,5 tone pe drumurile comunale cu execepţia riveranilor; introducerea în noul Cod Silvic a drepturilor moţilor care a fost prevăzut în carnetul de moţ; interzicerea agenţilor economici la exploatarea masei lemnoase de pe raza Ocolului Silvic Gârda de Sus şi dreptul de preemţiune a localnicilor la cumpărarea masei lemnoase; masa lemnoasă inventariată şi marcată să fie vândută către populaţie; să se planteze suprafeţele defrişate şi care nu sunt plantate; asigurarea lemnului de foc la un preţ rezonabil pentru populaţia din zonă; modificarea noului Cod Silvic în favoarea cetăţenilor, nu a marilor firme de exploatare; rezilierea contractului Regiei Autonome a Pădurilor cu firma S.C. Holzindustrie Schweighofer S.R.L.; să se inventarieze pădurea şi să se asigure o exploatare durabilă, astfel ca pădurea existentă să ajungă şi generaţiilor viitoare; lemnul de pe raza comunei Gârda de Sus tras în rampă de către firma de exploatare să fie vândut populaţiei.
Revendicarile motilor au fost inaintate Direcţiei Silvice Alba, Institutiei Prefectului Alba; Ministerului Apelor şi Pădurilor – ministrului Lucia Varga; deputatului Ioan Dîrzu și senatorului Teodor Atanasiu.
Sursa:AlbaTV.ro