Masivul Muntele Mare – ghid turistic

Scarita Belioara

Munţii Apuseni ocupă un loc aparte în cadrul Carpaţilor Româneşti, prin varietatea peisajului, prin gradul ridicat de antropizare, prin valorile naturale şi culturale, istorice şi etnografice ale zonei.

Apusenii s-au bucurat în ultimele decenii de o mare dar inegală atenţie în literatura turistică, majoritatea ghidurilor, monografiilor şi hărţilor referindu-se numai la masivul Bihor-Vlădeasa cu celebrul paradis carstic Padiş şi la câteva atracţii izolate, cum sunt Cheile Turzii. Au rămas “în umbră” alţi munţi ce adăpostesc şi ei nenumărate obiective de mare valoare, iar unul dintre aceştia, ce aşteaptă să fie descoperit de turişti, este masivul Gilău-Muntele Mare.

Muntele Mare 3D

ARII PROTEJATE. Ariile protejate sunt zone în care există elemente naturale sau construite foarte valoroase, pentru care s-a instituit un regim deosebit, concretizat prin reguli specifice şi proceduri de supraveghere şi intervenţie în vederea menţinerii calităţii, păstrării echilibrului permanent îritre conservare şi valorificare şi asigurării unor relaţii armonioase cu vecinătăţile. Fiecare arie protejată este supusă prevederilor din actele normative generale cu implicaţii în protecţia mediului şi patrimoniului şi amenajarea teritoriului şi, în plus, are un regulament propriu ce stabileşte detaliat limitele ei, valorile ce fac obiectul protecţiei, restricţiile şi regulile ce trebuie respectate în acea zonă, supravegherea şi administrarea, stabilirea şi sancţionarea încălcărilor regulamentului etc. În masivul Muntele Mare se găsesc mai multe arii naturale protejate de importanţă naţională şi judeţeană, precum şi obiective ocrotite pe linie de patrimoniu cultural, cum sunt Ruinele Cetăţii Lita.

Rezervaţia geobotanică Scăriţa-Belioara (adesea numită, în mod greşit, Scărişoara-Belioara) se găseşte la 3 ore de mers spre sud-est din staţiunea Băişoara, pe teritoriul comunelor Poşaga şi Ocoliş (jud.Alba). Iniţiativa punerii sub protecţie a acestui areal a avut-o savantul Alexandru Borza încă din anii ’20. Rezervaţia a fost înfiinţată prin Jurnalul Consiliului de Miniştri nr.886/1941, la propunerea Academiei Române, extinsă în 1958 şi reconfirmată prin decretul 287/1962 şi Deciziile 190/1962 a Sfatului Popular al Regiunii Cluj şi 175/1969 a jud.Alba. Rezervaţia cuprinde fânaţul Şesul Craiului, situat pe un platou calcaros la peste 1350 m altitudine, şi în continuare pădurea de pe muntele Scăriţa, precum şi spectaculoasele abrupturi ce străjuiesc obârşiile văii Belioara (afluent al Poşegii), cu pereţi verticali, ţancuri semeţe, vâlcele întrerupte de săritori, brâne, creste ascuţite şi multe grote şi peşteri. Rezervaţia are o suprafaţă de 450 ha şi adăposteşte multe specii rare de plante şi animale anterior menţionate. Până în 1986. rezervaţia a fost îngrijită de un localnic inimos, paznicul Gligor Răfăila. Ulterior, rămasă fără pasionatul ei ocrotitor, a fost puternic agresată de lipsa de conştiinţă ecologică a oamenilor. Un incendiu de pădure a făcut mari pagube în 1993, dar mai grav s-a dovedit păşunatul necontrolat, stopat în 1994 prin reconstruirea gardului ce barează intrarea în rezervaţie (în cadrul unei mai ample acţiuni a Clubului de Ecologie şi Turism Montan “Albamont” din Alba Iulia). Rezervaţia Scăriţa-Belioara este un valoros teren de studiu pentru numeroşi botanişti şi alţi oameni de ştiinţă şi o atracţie turistică majoră, pentru a cărei conservare se recomandă evitarea părăsirii potecii şi se interzice păşunatul, camparea, facerea focului, culegerea oricăror plante şi orice activităţi ce pot dăuna mediului.

Acumularea Bondureasa este situată pe valea Iară. la vest de staţiunea Băişoara (3 ore de mers), între micul lac de acumulare Bondureasa şi confluenţa Văii Ierii cu pâraiele Măruţu şi Galbena.În acest perimetru. Valea Ierii, aflată aici nu departe de izvoaru.formează un mirific amfiteatru cu pereţi stâncoşi, cu creste, limbi de grohotiş şi ţancuri pe care se încumetă să crească ici şi colo mesteceni şi molizi piperniciţi. Zona este destul de izolată, accesibilă cu autovehicule pe drum forestier din Valea Ierii, dar având pentru drumeţi şi cicloturişti montani legături în toate direcţiile. Aici există un canton silvic şi o cabană forestieră Zona se găseşte pe teritoriul comunei Valea Ierii şi a fost pusă sub protecţie la propunerea Clubului de Cicloturism “Napoca”, prin Decizia 147/1994 a Consiliului Judeţean Cluj interzicându-se deschiderea de cariere, ridicarea de noi construcţii şi alte activităţi ce pot dăuna mediului.

Staţiunea Băişoara este ea însăşi o zonă protejată (Decizia 147/1994 a Delegaţiei Permanente a Consiliului Judeţean Cluj), fiind interzise activităţile ce poluează sau degradează peisajul.’ inclusiv ridicarea de construcţii a căror arhitectură nu se integrează armonios în cadrul natural.

Valea Ierii. Pitorescul Văii Ierii de la gura Văii Şoimului până în satul Caps şi în aval de satul Valea Ierii, până la Băişoara. atrage tot mai mulţi turişti. În ultimii ani s-au ridicat numeroase case de vacanţă iar luncile sunt folosite pentru campare. În vederea conservării frumuseţii ei, zona, situată pe teritoriul comunelor Valea Ierii şi Băişoara, a fost declarată, prin Decizia 147/1994 a Consiliului Judeţean Cluj, arie protejată de importanţă judeţeană, interzicându-se activităţile poluante şi cele ce pot să afecteze valoarea peisagistică. Regulamentul de urbanism se referă la zona satului de vacanţa proiectat la confluenţa cu valea Şoimului, unde valea Ierii se lărgeşte, formând o depresiune înconjurată de păduri falnice de molid şi abrupturi stâncoase, dar şi la celelalte sectoare. Accesul auto se face din satul Băişoara, mai greu pe cele trei drumuri neasfaltate ce vin din valea Someşului Rece. Drumeţii sunt aşteptaţi de cabana “Poieniţa”. La gura Şoimului, o cabană găzduieşte vânătorii atraşi de parcul cinegetic din apropiere.

Cheile Ocolişelului sunt situate pe teritoriul comunei Iara, pe valea Ocolişelului, între satele Ocolişel şi Valea Vadului. Deşi mai puţin spectaculoase decât Cheile Runcului, situate mai la vest. Cheile Ocolişelului încântă prin sălbăticia văii, nestrăbătută de vreun drum sau potecă, impunând rarilor vizitatori să sară din piatră în piatră. Versanţii sunt în general împăduriţi, cu limbi de grohotiş şi rari pereţi verticali. Cea mai impunătoare formaţiune este “Cetatea” – un pinten stâncos ce se înalţă semeţ pe malul stâng. Accesul în zonă se poate face din staţiunea Muntele Băişorii, în 3-4 ore, pe valea Vadului sau pe culmea muntelui Boinic, sau de pe valea Arieşului. La propunerea Clubului de Cicloturism “Napoca”, cheile au fost declarate de Consiliul Judeţean Cluj zonă protejată de interes judeţean, prin Decizia 147/1994, fiind interzisă deschiderea de cariere, ridicarea oricăror construcţii şi alte activităţi ce pot degrada peisajul.

Alte arii protejate, situate spre periferia masivului Muntele Mare/zonei turistice Băişoara, sunt: Molhaşurile Căpâţânii, Defileul Someşului Rece, Cheile Dumitresei, Valea Someşului Rece, Cariera Corabia. Defileul de la Surduc.

Muntele MareMolhaşurile Căpăţânii sunt o rezervaţie situată între vârfurile Căpăţâna şi Balomireasa, pe un platou împădurit, la circa 1600 de metri altitudine, la limita Între judeţul Cluj (com.Măguri -Răcătău) şi judeţul Alba. Molhaşurile Căpăţânii sunt tinoave ce adăpostesc specii rare de plante, enumerate anterior. Pentru ocrotirea acestor valori, zona a fost pusă sub protecţie în 1969, fiind interzise orice activităţi de construcţii, exploatare sau alte modificări ale situaţiei actuale. Accesul din staţiunea Băişoara se face în circa 6 ore de mers, pe traseul marcat cu bandă roşie ce duce la Ursoaia, iar cu autovehicule se poate ajunge în apropiere urcând din Răcătău pe drumul de pe pe valea Someşului Rece, apoi până la capătul drumului forestier de pe pârâul Zboru. Drumuri forestiere leagă zona şi de bazinul văii Ierii şi de cel al Răcătăului. Dinspre sud, dinspre valea Arieşului, se poate veni pe drumul forestier ce trece din Bistra peste munte, pe la Steaua, în bazinul Someşului, sau pe jos, pe valea Bistricioarei său pe culmile ce urcă în muntele Balomireasa.

Defileul Someşului Rece. Someşul Rece formează între Gura Negruţei şi locul “La Luncuţă” un defileu adânc, pe vremuri sălbatic, azi străbătut de un drum nemodernizat, ce urcă abrupt, strecurându-se peste limbile de grohotiş şi pe sub pereţii de stâncă. pe unii dintre care există chiar scurte trasee de alpinism. Lângă un impresionant pinten stâncos înălţat în mijlocul văii se află un mic loc de parcare, unicul din defileu. Puţin mai amonte este gura Dumitresei. La capătul superior al defileului ajungem la barajul Someşul Rece. Defileul se găseşte pe teritoriul comunei Măguri-Răcătău şi a fost declarat de către Consiliul Judeţean Cluj ca zonă protejată, prin Decizia 147/1994, la propunerea Clubului de Cicloturism “Napoca”, fiind interzise orice construcţii, cariere sau alte elemente ce modifică peisajul.

Cheile Dumitresei. Dumitreasa, după un parcurs domol (însoţit de drum forestier), formează pe ultima porţiune înainte de vărsarea în Someşul Rece un sector de chei sălbatice. Ele se găsesc pe teritoriul comunei Măguri-Răcătău şi an fost declarate În 1994, la propunerea Clubului de Cicloturism “Napoca”, zonă protejată de interes judeţean, În care se interzice orice activitate umană, cu excepţia vizitării. O potecă firavă se caţără pe versantul stâng, deasupra apei ce curge vijelios în succesiuni de cascade Amonte de chei, dintr-un mic lac, apa este deviată prin subteran, scăzând debitul în chei şi permiţând turiştilor experimentaţi să meargă chiar pe firul pârâului. Vizitarea se poate face în circuit, plecând din defileul Someşului Rece şi întorcându-ne pe drumul forestier (ce evită cheile) sau continuând pe vale până la colibele La Popi şi apoi Dumitreasa, unde întâlnim marcajul bandă galbenă.

 ApuseniValea Someşului Rece. Din satul Someşu Rece şi până aproape de Răcătău, valea Someşului Rece a atras prin lărgimea luncilor şi frumuseţea peisajului numeroşi clujeni care vin aici la iarbă verde ori şi-au ridicat case de vacanţă. Din loc în loc se găsesc cătune locuite permanent. Din punct de vedere administrativ, zona aparţine de comuna Gilău. Pentru a menţine calitatea mediului şi un aspect urbanistic atractiv pentru turişti. zona a fost pusă sub protecţie în 1994, reglementându-se ridicarea de construcţii şi interzicându-se activităţile poluante. Accesul În zonă se face pe şoseaua ce vine din Gilău prin satul Someşu Rece spre Răcătău. Numeroase drumuri neasfaltate şi forestiere fac legătura cu valea Ierii şi cu bazinul superior al Someşului Rece şi de acolo spre Arieş sau Someşul Cald. Două cabane întâmpină turiştii.

Cariera Corabia este un monument al naturii, situat pe teritoriul comunei Gilău, pe versantul vestic al muntelui Corabia, care îşi trage numele din forma sa ieşită din comun. Această zonă protejată de importanţă naţională ocroteşte rocile ultrametamorfice foarte vechi, de mare valoare ştiinţifică, care pot fi. numai aici. admirate la suprafaţa pământului de geologi şi turişti. Accesul este facil, pe şosea din Gilău la cabana Someşul Rece. iar de aici în circa 15 minute pe traseul turistic marcat cu cruce roşie ce intră pe valea Bârlogu şi duce apoi prin Păltinei, Mâţeşti şi Plopi spre cetatea Lila şi cabana Muntele Filii. În zonă este interzisă exploatarea rocilor sau altă activitate ce poale degrada acest unicat.

Defileul de la Surduc. Valea Ierii formează pe ultimul ei sector, din satul Surduc până la vărsarea în Arieş, un defileu cu pereţi înalţi, pe care pădurea alternează cu abrupturile stâncoase, duritatea rocii obligând râul să formeze spectaculoase meandre, pe care şoseaua le urmăreşte în serpentine strânse. Frumoasele lunci şi lipsa intervenţiei antropice (cu excepţia şoselei şi a unei cariere închise) atrag numeroşi turişti ce campează pe malul râului. Administrativ, defileul se găseşte pe teritoriul comunei Iara şi, la propunerea Clubului de Cicloturism “Napoca”, a fost declarată prin Decizia 147/1994 a Consiliul Judeţean Cluj zonă protejată de interes judeţean, neadmiţându-se ridicarea de construcţii, activităţi industriale poluante sau alte surse de degradare a peisajului.

ALTE OBIECTIVE TURISTICE care merită a fi vizitate în Muntele Mare, accesibile din staţiunea Băişoara, sunt:

  • Cheile Runcului, situate pe valea Ocolişului, între satele Lunca Largă şi Runc, cu versanţi semeţi, cu ţancuri şi arcade, străbătute fiind de un drum nemodernizat şi de de marcajul turistic cruce albastră;

  • Cheile Pociovaliştei, situate pe valea omonimă, amonte de satul Runc, pe traseul marcat cu triunghi albastru, chei odinioară mai sălbatice, astăzi străbătute de un drum forestier;

  • Cheile Poşăgii, situate pe valea Poşegii, amonte de schitul Poşaga, prezentând spectaculoase verticale, ţancuri şi creste, grohotişuri şi vâlcele şi adăpostind două fenomene carstice de excepţie – izbucurile Bujor şi Feredeu, precum şi o carieră în care găsim frumoase cristale de calcit;

  • Mănăstirea Poşaga, situată la ieşirea din Cheile Poşegii, amonte de satul omonim, o adevărată bijuterie de sculptură în lemn, cu zidul de incintă decorat cu medalioane din mozaic reprezentând portrete nu ale unor sfinţi biblici, ci ale lui…Burebista, Decebal. Traian, Mircea,Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Iancu de Hunedoara, Cuza, Bălcescu, Brancuşi, Eminescu şi alte personalităţi istorice şi culturale, cu o statuie a lui Avram Iancu în curte şi cu chipul lui Horea, Cloşca şi Crişan sculptate pe poartă… De hramul mănăstirii, de Sântămărie Mare (15 august) se adună mii şi mii de credincioşi;Manastirea Posaga - Muntele Mare - Apuseni

  • Mănăstirea Băişoara, recent construită, situată pe valea Ierţa. pe şoseaua ce urcă din satul Băişoara spre Muntele Băişorii;

  • Mănăstirea Lupşa, situată pe Valea Arieşului, amonte de satul Lupşa, cu biserica de lemn datând din sec.XV – printre cele mai vechi păstrate în Transilvania;

  • Schitul de la Plopi, recent ridicat pe o muchie de deal, vizibil de la mari distanţe, accesibil din Muntele Rece, Valea Ierii sau Finişel;

  • Ruinele Cetăţii Lita, amplasată într-un cadru natural foarte pitoresc, cu pereţi de stâncă şi păduri. Atestată documentar din secolul XIV (1324 – “Castrum Leta”), cetatea a avut un trecut foarte zbuciumat. Grav avariată ca urmare a exploziei magaziilor de pulbere la 12 februarie 1562, în urma unui asediu, cetatea cu zidurile ruinate îşi aşteaptă vizitatorii, conduşi de cele doua marcaje ce trec pe aici, urcând de La Poruţ (confluenţa Văii Ierii cu valea Buda) – cruce roşie, ce duce la Cab.Someşul Rece. respectiv triunghi roşu, ce duce la Liteni;

  • Muzeul Etnografic din Lupşa, situat în centrul comunei, unul dintre cele mai interesante din ţară, realizat prin munca de o viaţa a regretatului profesor Pamfil Albu;

  • monumentele eroilor de la Băişoara, Poşaga, Lupşa, Someşu Rece şi cimitirele eroilor de la Plopi.

De asemenea, din staţiunea Băişoara se poate ajunge, într-o zi de mers, la Cheile Turzii, Defileul Hăşdatelor, Cheile Borzeştilor, Defileul Arieşului de la Buru, la abrupturile Bedeleului, la peştera Huda lui Papară şi la Mănăstirea Sălciua etc., cu posibilitatea de a ne întoarce a doua zi, pe alt traseu.

Staţiunea Băişoara poate fi punct de plecare şi spre Gheţarul de la Scărişoara, Cheile Râmeţului, Cheile Întregalde, Detunatele, Colţii Trascăului, Cheile Aiudului, staţiunea Beliş-Fântânele etc., toate situate la o distanţă de 2 zile de mers.

INFRASTRUCTURI TURISTICE Spaţii de cazare În afară de staţiunea Muntele Băişorii, masivul nu mai dispune de alte structuri de primire decât la periferie (Cab.Someşul Rece, Hanul lui Popa din Băişoara, Vila “Poieniţa” de pe V. Ierii, camping-ul din Lupşa etc.). Cabana Muntele Filii nu mai funcţionează de mai mulţi ani, iar cabana Muntele Mare (Casa Pogăceaua), prezentă încă pe diverse hărţi editate în anii “80, a fost demolată acum…peste 30 de ani (!). Ideal pentru turele de mai multe zile este cortul. În lipsa lui, drumeţii pot găsi adăpost în satele din zonă, unde se fac primii paşi în agroturism, la mănăstirea Poşaga, la numeroasele cabane silvice şi forestiere din masiv (unele date oficial în circuit turistic) şi eventual la nevoie şi la zecile de “nămaşe”şi la tabăra şcolară Blăjoaia. În situaţii excepţionale se poate apela la unitatea militară de pe vârful Muntele Mare.

Marcaje turistice. Staţiunea Băişoara este punctul nodal al reţelei de marcaje turistice din masivul Gilău-Muntele Mare, de aici plecând marcajele: bandă roşie, spre Gheţarul de la Scărişoara; cruce roşie, spre Lupşa; cruce albastră, spre Ocoliş; cruce roşie, spre Băişoara şi bandă albastră, spre cab. Muntele Filii. Aceste marcaje fac legătura cu altele: triunghi albastru Scăriţa – Cheile Pociovaliştei – Runc; bandă galbenă Smidele -Bogdanu – Dumitreasa – Urăşa – Irişoara – Răcătău; cruce galbenă Piatra Groşilor – Bogdanu – Dumitreasa – Dobrin – Negruţa -Răcătău; triunghi roşu Dobrin – Plopi – Finişel şi triunghiul roşu La Poruţ – Ruinele Cetăţii Lita – Liteni; crucea roşie La Poruţ -ruinele cetăţii Lita – Plopi – Mâţeşti – Cab.Someşul Rece.

Marcajele au fost refăcute parţial în perioada 1985-1990 de Salvamont Cluj în colaborare cu membri actuali ai Clubului de Cicloturism “Napoca” şi un grup de pionieri, dar lipsa de stâlpi de marcaj şi calitatea inferioară a vopselei, precum şi tăierile de arbori, furtul unor stâlpi şi vandalismul unor (ne)oameni au dus la degradarea lor prematură. Marcajele ce pleacă din staţiunea Băişoara, precum şi triunghiul albastru şi crucea galbenă anterior menţionate au fost din nou refăcute în vara anului 1996 de către asociaţiile turistice clujene Clubul “George Vâlsan” şi Clubul de Cicloturism “Napoca”, prin munca voluntară a membrilor celor două cluburi şi a altor inimoşi – echipa Salvamont Cluj şi elevi de la mai multe şcoli din municipiul Cluj-Napoca. În primăvara anului 1997 se vor reface şi restul marcajelor.

Din păcate, modul de organizare a reţelei de marcaje din masiv nu este la ora actuală adaptat specificului Apusenilor şi situaţiei din teren. Sunt trasee ce merg pe vale, câte 10 km de drum forestier (banda albastră pe V. Huzii, crucea galbenă pe V. Negruţa), deşi paralel sunt culmi splendide, cu drumuri clare şi privelişti minunate. Culmea Piatra Groşilor – Cetatea Lita, în bună parte adevărata creastă principală a Apusenilor (cumpăna de ape între Someş şi Mureş), are pe trei porţiuni trei marcaje diferite, două cruci şi un triunghi… Alte marcaje leagă (foste) cabane, la periferia masivului, în timp ce culmi importante, mult mai atractive, nu sunt marcate. Sistemul de marcaje se cere revizuit, dar deocamdată, în lipsa unui for decizional de resort, la nivel naţional, se menţine reţeaua stabilită cu multe decenii în urmă, iar prezentul ghid, ca şi traseele pe teren, îl respectă.

Bibliografie turistică. Această broşură este primul ghid al masivului Muntele Mare. La sfârşitul anilor ’80 s-a elaborat un ghid, ce urma să apară în colecţia “Munţii noştri”, dar nu s-a mai tipărit. A apărut rezumat, în 1992, la editura Focul Viu, sub forma unei hărţi cu text pe verso: “Masivul Gilău-Muntele Mare” de P.Cocean (harta), C.Mititeanu (trasee turistice), C.Pleşa şi W.Schreiber. Descrierile de trasee sunt exacte, harta are însă inadvertenţe şi omisiuni.

În rest au existat doar articole şi schiţe publicate în diverse periodice (“Almanah turistic”, “România pitorească”) precum şi abordări sumare în cadrul unor lucrări mai generale (ghiduri de judeţ, ghiduri de văi, pliante ale Ministerului Turismului etc.).

 Sursa:”primul ghid turistic al masivului Muntele Mare.” Autor Radu Mititean si  Arnold Kadar

2 thoughts on “Masivul Muntele Mare – ghid turistic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *