Actualitate

Până la sfârșitul anului 2022 pentru sectorul agricol și in industria alimentară, salariul de bază minim brut pe țară garantat in plată va fi de minimum 3.000 lei lunar

Published

on

In Monitorul Oficial al României nr.489/17.05.2022 a fost publicată Legea nr.135/13.05.2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Pe lângă o serie de facilități fiscale acordate angajatorilor precum și salariaților din aceste două sectoare de activitate ale economiei naționale potrivit reglementărilor cuprinse la art.I.-II. din acest act normativ, legiuitorul a statuat că incepând cu veniturile aferente lunii iunie 2022, prin derogare de la prevederile art.164 alin.1. din legea nr.53/2003-Codul Muncii,republicată, cu modificările și completările ulterioare, până la sfârșitul anului 2022 pentru sectorul agricol și in industria alimentară, salariul de bază minim brut pe țară garantat in plată va fi de minimum 3.000 lei lunar,fără a include indemnizatiile,sporurile și alte adausuri, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună,reprezentând în medie 17,928 lei/oră.

De asemenea în perioada 01 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2028 pentru sectorul agricol și în industria alimentară, salariul de baza minim brut pe țară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar,fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adausuri.

Nerespectarea acestor prevederi din art.III. din lege, constituie contravenție și se sancționează potrivit dispozițiilor art.260 alin.1.lit.”a” din Legea nr.53/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare și atrage anularea facilităților fiscale.

Ca atare, cu data de 01 iunie 2022 vor fi operate și transmise în Revisal ( registrul electronic de evidență a salariaților) modificările salariale intervenite prin efectul legii prin deciziile care vor fi emise de către angajatorii din sectorul agricol și industria alimentară, în termenul prevăzut de art.4.alin.3.din H.G.R.nr.905/2017 – (20 de zile).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Trending

Exit mobile version