In perioada 06 – 07 septembrie 2014, Consiliul Județean Alba si Primăria Comunei Albac in parteneriat cu ANTREC România, organizează cea de-a X-a ediție a Târgului Național de Tursim Rural de la Albac, județul Alba.
Târgul de turism rural oferă o serie de surprize participanților, programul său fiind astfel alcătuit încât să se adreseze deopotrivă profesioniștilor din sectorul turistic dar și simplilor vizitatori, aflați în zonă ca turiști. Manifestările vor fi deschise oficial sâmbătă, 06 septembrie, la ora 10.30, participanții având apoi ocazia de a vizita stand-urile amenajate, de a degusta produsele pregătite în stand-uri, de a vizita pensiunile din zonă înscrise la târg sau de a participa la seminariile dedicate dezbaterii problemelor turismului rural. Cea de-a doua zi a târgului este rezervată vizitelor la pensiuni și spectacolului folcloric, care va închide, de altfel, manifestările.
Anul acesta, târgul de la Albac împlinește 10 ani. Ceea ce în 2005 începea timid, cu evidente stângăcii și temeri, astăzi a devenit o adevărată sărbătoare a turismului național, fiind cel mai longeviv de acest gen din România. În esență, târgul de la Albac înseamnă tradiție, folclor, cunoaștere, investiție. Adică turism rural, în cel mai cuprinzător sens posibil. E un eveniment care a crescut an de an și care, prin invitații, participanții și partenerii săi, a deschis calea spre turism în ținutul vestit al Țării Moților, în care Albacul – alături de celelalte mari comune din zonă, adică Arieșeni, Gârda de Sus, Scărișoara, Vadu Moților, Horea, Poiana Vadului, Avram Iancu, Vidra – e un adevărat „nod” turistic. Cu alte cuvinte, Albacul este aproape de cele mai importante destinații turistice ale Apusenilor. Ghețarul Scărișoara, Ghețarul Vârtop, mănăstirea Lupșa, Cheile Arieșului, biserica de lemn de la Goiești și zecile de peșteri sunt doar câteva dintre ele care merită a fi menționate oricând.
De fapt, Albacul e mai mult decât un vechi sat românesc. În 2005 a devenit stațiune turistică, funcționând, astfel, drept cadrul ideal pentru evenimente dedicate turismului rural. Zeci de pensiuni, vile și cabane particulare stau la dispoziția turiștilor în orice anotimp, fiind locul potrivit în special pentru turismul de familie.
Târgul de Turism Rural a fost dintotdeauna o reflectare a acestui context turistic, având un program care, anual, a încercat să articuleze principalele aspecte ale turismului rural. Concursuri de pescuit, de gastronomie, târguri meşteşugăreşti, expuneri de oferte turistice, întâlniri între agenții de turism și proprietari de pensiuni, seminarii pe teme de management turistic, drumeţii,focuri de artificii, concerte şi, bineînţeles, multă voie bună.
PROGRAM
Sâmbătă, 6 septembrie 2014
10.30 Aniversare „10 ani de turism în Albac”
11.00 Deschiderea oficială a Târgului Naţional de Turism Rural Albac – ediţia a X-a. Vizitarea stand-urilor
12.30 Vernisajul expoziției-proiecte concurs de arhitectură:
Adunarea Națională de la Blaj. Evenimentele vor îmbina folclorul tradițional românesc, din prima zi, cu recitaluri susținute de Goran Bregovic și Delia, în a doua zi.
Sărbătoarea Libertății va avea loc pe Câmpia Libertății de la Blaj, locul istoric unde s-a desfășurat Adunarea Națională din 1848. Programul zilei de sâmbătă, 14 mai 2022, debutează la ora 19:00 și cuprinde spectacolul folcloric extraordinar „Cântec pentru făuritorii libertății”, cu participarea Ansamblului Folcloric al Județului Alba, dirijor Alexandru Pal.
Pe scenă vor urca artiștii Veta Biriș, Mariana Anghel, Alexandru Pugna, Alina Pinca, Cornel Borza, Mirela Mănescu, Traian Jurchela, Roxana Reche, Nicolae Plută, Dorina Narița, Floricica Moga și Maria Filimon.
Programul va fi completat cu momente de reconstituire istorică in memoriam: Horea, Cloșca și Crișan, Avram Iancu, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Regele Ferdinand și Regina Maria.
Evenimentele vor continua în a doua zi, duminică, 15 mai 2022, cu recitaluri susținute, începând cu ora 19:00, de trupa „RE-BORN” din Blaj și apoi de îndrăgita artistă Delia.
Sărbătoarea Libertății se va încheia duminică seara cu un concert extraordinar susținut de Goran Bregovic.
„The Croods” – comedie animată care urmăreşte prima familie modernă a lumii pe parcursul călătoriei lor de-a lungul vieţii
Aiudeni și neaiudeni, oriunde vă aflați, e bine să știți că vineri, după ora 20:00, pe stadionul „Metalul” din Aiud va avea loc proiecția a două filme de excepție, pe care este bine să nu le ratați.
„The Croods” – un film cu încasări record atât în SUA, cât și în România, care scoate în evidență valoarea inegalabilă a familiei.
Despre „România neîmblânzită” Victor Rebengiuc spunea că este un film impresionant, care merită văzut, transmițând totodată un îndemn: „să păstrăm natura, să o stimăm, să o iubim și să o apărăm”.
Peliculele sunt destinate audienței generale.
Cu toate acestea, părinții decid individual oportunitatea vizionării filmelor de către cei mici.