rosia-montana

rosia-montana

Se cere demisia ministrului culturii pentru modul „dezastruos” în care a gestionat cererea României de a include Roşia Montană în UNESCO

Arhitectul Şerban Sturdza, vicepreşedinte al Fundaţiei Pro Patrimonio, a transmis o scrisoare deschisă în care cere demisia ministrului Culturii pentru modul „dezastruos” în care a gestionat cererea României de a include Roşia Montană în UNESCO

Fundaţia Pro Patrimonio consideră o „pierdere uriaşă” pentru ţară amânarea deciziei de includere a sitului minier Roşia Montană în Lista Patrimoniului Mondial, la cererea „inexplicabilă” a Statului Român.

„Prin aceasta, autorităţile refuză comunităţii locale şi societăţii în general posibilitatea de a valorifica peisajul cultural local în mod sustenabil, menţinând situaţia de subdezvoltare şi blocaj existentă”, se arată în scrisoarea semnată de Sturdza.

La întrunirea Comitetului Internaţional al UNESCO, printre cererile de includere s-a aflat şi cea a României privind situl minier Roşia Montană. Cererea a fost însoţită de o documentaţie tehnică realizată de experţi şi de recomandarea ICOMOS (Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor – reţea de specialişti în sprijinul UNESCO) de a acorda calificarea OUV (outstanding value – valoare excepţională) şi de a include situl minier Roşia Montană în Lista Patrimoniului Mondial aflat în Pericol.

Sursa: news.ro

1 thought on “Se cere demisia ministrului culturii pentru modul „dezastruos” în care a gestionat cererea României de a include Roşia Montană în UNESCO

  1. Nu s-a intamplat nimic.
    Totul a fost o poveste politica, cum e de obicei in Romania.
    Ne invartim dupa imagine si nu dup abinele tarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *