Trasee Muntii Bihor – Vladeasa

Traseul din Cabana Vladeasa spre Varful Vladeasa

Marcaj:
Durata: 2.25 ore.

13. Circuitul Muntelui Vlădeasa
Marcaj: punct roşu Durata: 4—5 ore Distanţa: 15 km Caracteristica traseului: drum pentru vizitarea vîrfului Vlădeasa, uşor accesibil în tot cursul anului; oferă largi privelişti asupra întregii zone de nord a Munţilor Apuseni.

Descrierea traseului. De la cabana Vlădeasa (1 469 m altitudine) suim pe drumul de care (carosabil şi pentru maşinile de teren) ce urcă puternic pe deasupra clădirilor anexe ale cabanei. El duce la început în serpentine, printr-o poiană larga, presărată cu rari molizi. Este o bună pîrtie de schi pentru cei ce vin iarna aici. După 30 de minute poiana se îngustează şi devine un culoar prin pădurea înaltă şi deasă de molid. După 5 minute, culoarul face un cot la stînga şi ne scoate după alte 10 minute pe un tăpşan larg deasupra limitei pădurii. Semnele de marcaj au fost pînă acum rare (3 în total), dar orientarea nu este o problemă, căci drumul ne duce fără putinţă de rătăcire. Tăind costiş uşor spre dreapta cîştigăm treptat înălţime şi după 45 de minute de la plecare întîlnim un stîlp de marcaj cu semnul triunghi albastru (tr. 11) de care ne separăm aici, deoarece el urcă în creastă şi apoi coboară spre Valea Drăganului. Ieşim din drum şi facem cîţiva paşi ca să ajungem pe creasta principală a Masivului Vlădeasa, la altitudinea de 1 660 m. De aici avem o primă vedere asupra bazinului Drăganului unde ne atrage privirea un impunător bastion împădurit, Muntele Tarniţa, situat exact spre vest. La dreapta creasta pe care ne aflăm se acoperă curînd de pădure, în schimb la stînga (sud) ea continuă teşită şi golaşă pînă în vîrful Vlădeasa.
Reintrăm în drumul nostru spre Vlădeasa înscriindu-ne în versantul estic al crestei. El este bine tăiat şi urcă domol prin golul alpin; traversăm un pîlc de pădure cu ienuperi şi molizi piperniciţi, din care răsar cîţiva molizi mai mari, scheletici, ce abia rezistă puternicelor vînturi care bîntuie mai tot timpul anului. Ocolim astfel adînca depresiune a Răcadului ce se deschide la stînga noastră. După 30 de minute, pe versant, mai trecem un pîlc de pădure şi ajungem chiar pe creastă într-o şa, de unde înainte şi la stînga avem un vîrf puţin proeminent cu o baliză, iar înainte şi la dreapta vîrful Vlădeasa pe care este situată cabana meteorologică. Lăsăm vîrful cu baliză la stînga şi cu un ultim efort urcăm panta ce ne duce pe vîrful principal pe care îl atingem după 1½ oră de la plecarea de la cabană.
Vîrful Vlădeasa (1 836 m alt.) este al doilea vîrf ca înălţime al Munţilor Apuseni, dominînd partea nordică a întregului grup muntos, asupra căruia avem o vedere cuprinzătoare. Spre est se desfăşoară în planuri succesive terminaţiile Munţilor Vlădeasa, retezate de culoarul adînc al văii Menţii, străjuit de culmea prelungă, împădurită, Runcu — Bogdanul. Dincolo de ea se aşterne Depresiunea Huedinului cu sate răsfirate şi reţeaua geometrică a lanurilor, cu livezi şi fîneţe pe plaiuri. Spre nord, în depărtare, dincolo de terminaţia nordică a Vlădesei, se zăresc culmile domoale, împădurite, ale Munţilor Şes. Spre vest privirea descoperă complicata reţea de văi a bazinului Drăganului invadată de păduri întinse, dominate de vîrfuri şi creste stîncoase. Undeva în Valea Drăganului se zăresc aşezările de la Floroiu ale hidrocentralei şi capătul funicularului cu ajutorul căruia va fi ridicat barajul. Spre sud-vest privirea este atrasă de culmea pleşuvă, largă a culmii centrale a Munţilor Vlădeasa, creasta Buteasa cu cele două vîrfuri gemener precum şi inserţia ei în creasta principală a masivului. Aceasta, poate fi urmărită aproape pe întreaga lungime, de la vîrful Briţei la stînga, prin vîrful Micău, pînă mai aproape, în Vîrfuraşul, pe care se zăreşte drumul ce duce prin Nimăiasa şi Piatra Tîlharului spre Padiş. În zilele senine, deasupra acestora se zăresc Bihorul nordic, cu Măgura Vînătă, vîrful Bătrîna şi la orizont, culmea prelungă a Bihariei. Spre sud-est, în sfîrşit, turul de orizont se închide pe masa enormă, greoaie, a Munţilor Gilău.
După ce ne-am umplut ochii cu această extraordinară privelişte, ocolim staţiunea meteorologică care ocupă un teren larg împrejmuit.
De la vîrf coborîm lin spre S-SE avînd în dreapta pîraiele sălbatice ce se varsă în Zîrna. Dintr-o şa, urmînd aceeaşi direcţie, poteca urcă uşor pînă pe un mamelon de unde se vede, la stînga, muntele Pietrele Albe, lama îngustă de calcare care străjuieşte versantul stîng al văii Boica, afluent al Văii Seci. Lăsăm în stînga un picior puternic de munte şi coborîm scurt pînă întîlnim poteca ce a mers mereu prin stînga crestei printre jnepenişuri. Pe ea cotim la dreapta pe culme, coborînd prelung la golul alpin. De pe un mic mamelon situat în stînga potecii, avem ocazia să admirăm mai de aproape un peisaj de o rară frumuseţe: abruptul vestic al Pietrelor Albe, sub care se întinde zona de obîrşie a Văii Seci şi a Boicăi, acoperită cu păşune şi dăltuită în marmură albă ce străluceşte în bătaia soarelui; în stînga rupturilor se vede vîrful împădurit al Pietrei Grăitoare, culminaţia crestei Pietrele Albe, iar mai aproape, la baza clinei pe care stăm, şerpuieşte poteca turistică pe care ne vom întoarce la cabana Vlădeasa şi care trece prin şaua între Munţi, spre Nimăiasa.
Drumul spre şa continuă să coboare pe culme, apoi prin dreapta ei, printre tufe de ienupăr; urmează un mic urcuş prin pădure de molid, chiar pe creastă, apoi părăsim creasta principală pentru a evita ruptura de pantă care se află mai jos. Noi coborîm lin la stînga pe o potecă ce şerpuieşte printre stînci şi bolovani mari, apoi panta devine tot mai abruptă. Marcajul, destul de difi-citar aici, trebuie căutat cu atenţie, pentru a nu rata intrarea în pădure. Dacă nu îl găsim, putem coborî direct la stînga, fără potecă, căci în orice caz vom ajunge să intersectăm drumul larg ce vine ele la Padiş şi care ne conduce înapoi la c abana Vlădeasa. În acest drum locul de desfacere a marcajului este indicat do menţiunea „Spre C.M.E.” (cabana meteorologică) cu o săgeată. Locul este destul de anonim şi este uşor trecut cu vederea de cei ce fac traseul în sens invers. De la vîrful Vlădeasa pînă în poteca de întoarcere am făcut 1½ oră.
Drumul de întoarcere este lat, bine bătut şi poartă două marcaje: punctul roşu, al traseului nostru, şi banda albastră (tr. 20). Îl urmăm la stînga, spre nord, prin pădure de molid timp de 10 minute, cînd pădurea din dreapta se răreşte şi începem să zărim depresiunea largă, cu păşune, a bazinului superior al văii Bolca. Ieşim astfel la limita pădurii cu golul alpin la dreapta noastră şi pădure la stînga. Poteca face un cot larg înconjurînd obîrşia evazată a pîrîului Bolca unde se află o stînă. O potecă (marcaj punct albastru, tr. 14) urcă pe lîngă ea şi ne va însoţi pînă la cabana Vlădeasa. După 25 de minute de cînd am ajuns în drumul larg sîntem în şaua Pietrele Albe, locul de inserţie al impunătoarei creste Pietrele Albe, constituită din marmură, roci care ajung pînă în şa. De aici avem o ultimă vedere, asupra întregului bazin de recepţie al văii Boica şi Valea Seacă.
Din şa urmăm drumul larg ce ţine în linii mari curba de nivel şi care ne va purta într-o oră şi jumătate la cabana Vlădeasa. În detaliu drumul prezintă denivelări, mai ales la trecerea numeroaselor pîraie de obîrşie ale pîrîului Păicoaia pe care le intersectează. Primul îl traversăm la 5 minute din şa, al doilea la încă 5 minute. Drumul dă ocol unei culmi care are deasupra o frumoasă poiană plină de afiniş. După 35 de minute de la şaua Pietrele Albe, traversăm al treilea pîrîu şi ieşim pe alt picior, de fapt o creastă importantă ce separă bazinele Văii Cetăţii (formată din pîraiele Păicoaia şi Stînişoara pe care le-am traversat) şi bazinul văii Răcadului, la nord, în care ne vom angaja acum. Pe această creastă coboară şi cîteva drumuri ce se desfac din cel pe care-l urmăm. După o porţiune de pădure prin care, din locui loc, se întrevede la stînga poiana, traversăm un pîrîu mai mare. Înainte zărim o culme cu gol şi stîncărie pe care vom ajunge în curînd. După 10 minute de la pîrîu, mai traversăm unul, cel mai puternic de pînă acum.
Pe stînga avem poiana în care urcă şi un drum ce se desface din al nostru. După încă o scurtă porţiune de pădure ieşim la gol, în marea poiană ce ocupă piciorul Zănoagei, care separă valea cu acelaşi nume, la sud, de izvorul Răcadului, la nord. De aici se vede, pitită între molizi, cabana Vlădeasa. Pînă la ea mai avem însă de mers circa 30 de minute pe drumul ce coboară prin pădure şi traversează trei pîraie, ultimul fiind mai mare. Curînd pădurea se răreşte; la stînga se află cabana, la care mai avem însă de urcat o diferenţă de nivel de 60 m.

Sursa:www.carpati.org