Connect with us

Published

on

Vremea nefavorabilă a schimbat programul Târgului de Fete de pe Muntele Găina

Târgul de Fete, cea mai mare şi mai cunoscută sărbătoare populară din România, rămâne o dovadă vie că tradiţiile româneşti autentice pot fi păstrate. În pofida vremii nefavorabile, interpreţi de folclor, meşteri populari, locuitori ai satelor din Alba, păstrători ai valorilor tradiţionale, dar şi invitaţi din ţară şi din străinătate şi-au adus aportul la reuşita ediţiei din 2016 a Târgului de Fete. Tineri şi vârstnici veniţi din Transilvania dar şi din alte colţuri ale ţării s-au bucurat împreună şi au „gustat” ingredientele sărbătorii din acest an: folclorul şi portul românesc autentice, muzica uşoară de calitate şi petrecerile în aer liber. După o ediţie cu provocări şi probleme cauzate de vremea extrem de nefavorabilă putem spune că Târgul de Fete a demonstrat că este cel mai puternic brand tradiţional românesc, o sărbătoare care a intrat în spiritul locuitorilor din Apuseni dar şi în spiritul românilor. Târgul de Fete a arătat încă o dată în acest an că, indiferent de vreme şi de vremuri, tradiţiile, folclorul, portul popular, meşteşugurile şi istoria pot fi păstrate nealterate şi pot fi duse mai departe.

Vremea nefavorabilă a schimba programul Târgului de Fete -apusenitvTârgul de Fete s-a desfăşurat, în perioada 16 – 17 iulie, în comuna Avram Iancu, la poalele Muntelui Găina. Organizatorii au luat decizi, pentru siguranţa participanţilor, ca manifestările să nu se mai desfăşoare pe munte, la altitudinea de aproape 1.500 de metri, din cauza vremii nefavorabile (furtună puternică şi ceaţă). În prima zi sărbătoarea a cuprins parada portului popular, spectacole folclorice cu nume mari ale muzicii populare româneşti dar şi concerte susţinute printre alţii de Ro-Mania şi Direcţia 5, seara încheindu-se cu focuri de artificii şi petrecere în aer liber. Duminică manifestările au continuat cu alte spectacole în aer liber de muzică populară dar şi un târg al meşterilor populari. În cadrul sărbătorii a avut loc şi finala concursului „Cultură pentru Cultură”, cel mai amplu proiect cultural de păstrare şi revitalizare a tradiţiilor populare din judeţul Alba. În ciuda vremii nefavorabile, organizatorii au decis ca ceremonialul tradiţional prin care, an de an, se aduce un omagiu „Crăişorului Munţilor” – Avram Iancu – dar şi tuturor celor care au lupta pentru libertatea neamului românesc să aibă loc pe munte. La „Crucea Iancului” de pe Muntele Găina a avut loc o slujbă Te Deum oficiată de un sobor de preoţi şi oficialităţile prezente la eveniment au depus coroane de flori. Ceremonialul este o tradiţie care se păstrează cu sfinţenie în fiecare an, fiind momentul simbolic prin care participanţii la Târgul de Fete cinstesc memoria înaintaşilor care au luptat pentru neamul românesc.

Muntele Gaina programul Târgului de Fete -apusenitv

Reamintim că în această perioadă testamentul olograf al lui Avram Iancu a fost adus în locurile natale ale eroului cu ocazia Târgului de Fete şi a putut fi văzut în aceste zile de toţi cei care vor trece pragul Complexului Muzeal „Avram Iancu”. Documentul are o mare valoare istorică, este scris cu cerneală neagră de marele erou naţional şi este datat 20 decembrie 1850. Povestea testamentului este la fel de impresionantă ca şi cea a vieţii lui Avram Iancu şi documentul a fost păstrat timp de peste 150 de ani de familia Raţiu, membri ai acestei familii reuşind în toată această perioadă să ascundă, să protejeze şi să salveze valorosul document. Testamentul a fost donat anul trecut de reprezentanţii familiei Raţiu Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca şi astfel a intrat în colecţiile instituţiei culturale.

Târgul de Fete a fost în acest an o provocare pentru organizatori dar în final această ediţie a arătat că, indiferent de vreme şi de vremuri, tradiţiile, folclorul, portul popular, meşteşugurile şi istoria pot fi păstrate nealterate şi pot fi duse mai departe. Am mutat într-un timp record manifestările de pe munte unde a plouat aproape în continuu şi vizibilitatea a fost redusă din cauza ceţii, decizie pe care am luat-o pentru siguranţa participanţilor. După o ediţie cu mari încercări vreau să mulţumesc tuturor celor care au venit din toate colţurile ţării să se bucure alături de noi la această sărbătoare şi să îi felicit din tot sufletul pe toţi colegii mei implicaţi în organizare. Mulţumesc tuturor celor care ne-au sprijinit, partenerilor, primarilor şi coordonatorilor de ansambluri folclorice care s-au implicat în concursul „Cultură pentru Cultură”. Nu trebuie uitaţi nici oamenii minunaţi ai satului, simpli şi modeşti, care păstrează cu sfinţenie portul, tradiţiile, meşteşugurile, gastronomia şi muzica populară autentică. După această ediţie care ne-a provocat să ne depăşim limitele pot spune că Târgul de Fete este o sărbătoare autentică care dăinuie de sute de ani şi care va dăinui multe alte sute de ani, este o dovadă vie că tradiţiile româneşti pot fi păstrate nealterate” a spus prof. Daniela Floroian, directorul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Târgul de Fete este marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba şi se organizează, în fiecare an, din vremuri străvechi, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie. Această manifestare etno-culturală a fost menţionată prima dată în documente în 1816. Târgul de Fete de pe Muntele Găina este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi Primăria comunei Avram Iancu.

fotografiile sunt realizate Vasile Sârb

Actualitate

Doi bărbați de 34 și 36 de ani, din comuna Roșia Montană,persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de furt

Published

on

rosia montana hoti

La data de 13 septembrie 2022, polițiștii din Roșia Montană au identificat doi bărbați de 34 și 36 de ani, din comuna Roșia Montană, ca persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de furt.

În sarcina acestora s-a reținut faptul că, în după amiaza zilei de 11 septembrie 2022, în timp ce se aflau pe raza comunei Roșia Montană, ar fi profitat de neatenția unei tinere din Cluj Napoca și i-ar fi sustras rucsacul în care în care se aflau documente, bani și telefonul mobil.

Continue Reading

Actualitate

Polițiștii din Baia de Arieș au depistat un bărbat, de 41 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Piața Băii din oraș, fiind sub influența băuturilor alcoolice

Published

on

baia de aries apusenitv

A fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei

La data de 27 iunie 2022, polițiștii din Baia de Arieș au depistat un bărbat, de 41 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Piața Băii din oraș, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Continue Reading

Actualitate

Două initiative europene adaptate și pregătite specific, local, prin concept și conținut pentru Noua Generație a Parcului Natural Apuseni!

Published

on

parcul apuseni belis apusenitv

🤍 Săptămâna aceasta am fost la Padiș, însă printr-un context diferit, unul creat din apreciere, empatie și încredere. De data aceasta ne-am dedicat dezvoltării lor, tinerilor vizionari, finaliștii Concursului Tinerilor Vizionari prin Excursia Tinerilor Vizionari, 14-15 iulie 2021.

📍Concursul Tinerilor Vizionari s-a desfășurat în cadrul Zilei Europene a Parcurilor 2021, cu tema Parcuri – Noua Generație!, inițiată de Federația EUROPARC (The Europarc Federation) și adaptată specific local prin concept de către Administrația Parcului Natural Apuseni. Excursia Tinerilor Vizionari vine ca răspuns inițiativei ALPARC prin proiectul Youth at the Top Event și este pregătit special în contextul premierii primelor trei echipe din clasamentul concursului desfășurat anterior.

tineri apuseni

🥳Așadar, felicităm echipele inclusiv prin aceasta cale și le mulțumim că ne-au purtat în lumea lor umplută de voie bună, curiozitate, sinceritate, sete de cunoaștere și multă emoție. Prin interacțiunile profunde avute, îndrăznim să credem că rotițele au fost pornite spre o direcție responsabilă, morală!

Vă mulțumim că ne-am putut simți atât de bine în prezența voastră și că am putut trăi momente de neuitat!

Rânduri de aplauze pentru:

– Școala Gimnazială Georgiu Popa Câmpani – clasa a VI-a, prof. Boldor Alexandra

– Școala Gimnazială Nr. 1 Pietroasa – clasa a V-a, coordonata de prof. coordonator Coste Estera

– Școala Gimnazială Nr. 1 Pietroasa – clasa a VII-a, prof. coordonator Popa Gabriela

🤝Nimic nu ar fi avut aceeași complexitate fără suportul partenerilor, cărora le mulțumim pentru dedicare și implicare! Au crezut în scopul nostru și le suntem recunoscători!

Așadar, premiile și programul participanților a fost susținut de:

Asociatia Cercetasii Muntilor – saci de dormit și izoprene

Adventure Center – tir cu arcul și slackline

Clubul Alpin Roman Filiala Cluj – observații astronomice

Raul Bochis – seară de chitară, jocuri și traseu de orientare

Jandarmeria Bihor – traseu aplicativ, prezentare misiune și echipamente

Rock’n Snow – lanterne frontale și binocluri

Societatea Ornitologica Romana – determinatoare de păsări Philips

Casute Pasari – hrănitoare păsări

Casa Ursilor – gazda noastră pentru încheierea evenimentului într-un stil traditional

Administratia Parcului Natural Apuseni – concep și organizare generală eveniment, prezentări, observare păsări și traseu tematic, premii

🤍 Înainte de a încheia pentru azi, iată ce spune unul din coordonatorii echipelor câștigătoare cu privire la conceptul și conținutul celor doua părti din Viziunea Tinerei Generații, concurs și excursie:

“Un concept inedit pe care nu l-am întâlnit până acum în cariera mea didactică, care nu numai ca s-a pliat perfect pe zona noastră, dar a fost pe placul copiilor și a noastră, a cadrelor didactice. Toată lumea s-a implicat cu seriozitate și dăruire maximă. Conținutul a fost amplu, atent gândit și pregătit, care i-a pus în reale situații de învățare pe copii, atingând probleme sensibile și stringente ale comunității noastre, dar nu numai.

Excursia a fost premiul nesperat pentru noi. Am sperat la ea, dar când ne-am regăsit printre câștigători, bucuria a fost imensă, m-a bucurat nespus bucuria copiilor. Am așteptat toți cu emoție zilele de excursie, dar ce am trăit a fost intens, maxim, educativ, emoționant, pot spune, cel puțin în privința mea, ca a fost excursia așteptată toată viața de copilul din mine. Plus ca ce ni s-a pregătit a fost peste orice așteptări, profesionalism, dăruire, implicare, premii minunate, experiențe unice.” – Coste Estera

Continue Reading

Trending